Cele mai grele cure de slăbire
Dacă te gândeşti să urmezi o cură de slăbire, trebuie să ţii cont de faptul că nu toate dietele pot fi urmate cu uşurinţă, mai ales că au reguli stricte, iar deficitul caloric este destul de dificil de suportat.
Pentru unele persoane, dietele stricte sunt ideale deoarece au reguli bine bătute în cuie pe care trebuie să le respecte, în timp ce pentru altele acestea sunt sortite eşecului din start.
Printre cele mai grele diete de urmat se numără dieta Dukan, dieta raw, Paleo şi dieta cu mâncare de bebeluşi, potrivit adevarul.ro.
Dieta Dukan presupune parcurgerea a patru faze, iar fiecare regulă trebuie respectată întocmai. Cine se încumetă să ţină această dietă, trebuie să ştie că va avea voie să mănânce carbohidraţi, proteine şi chiar grăsimi, însă orice abatere de la schema stabilită de inventatorul Pierre Dukan va fi taxată cu stagnarea kilogramelor pe cântar, ceea ce o face să se numere printre cele mai grele diete.
Dieta Paleo, supranumită şi dieta omului primitiv, înseamnă eliminarea tuturor alimentelor procesate, a alcooolului, zahărului, lactatelor şi cerealelor, adică exact ceea ce omul peşterilor nu avea la îndemână. În schimb, sunt recomandate fructe şi legume din abundenţă, somon şi carne de vită bio, dar care sunt produse alimentare destul de scumpe şi dificil de preparat.
Dieta Raw înseamnă ca majoritatea alimentelor consumate să nu fie preparate termic. Trendul în rândul vedetelor a propulsat această dietă în topul celor mai căutate cure de slăbire, însă nutriţioniştii avertizează că aceasta nu este tocmai indicată, numărându-se printre cele mai grele diete.