Cele mai FRUMOASE FOTOGRAFII PUBLICATE DE NASA. Imaginile îţi taie răsuflarea
Cu ocazia lansării serialului documentar "Cosmos", NASA a publicat mai multe fotografii impresionante, realizate în decursul timpului.
De la planete din sistemul nostru solar, la stele şi galaxii îndepărtate, toate aceste „minuni” ale Universului sunt acum mai aproape de noi, datorită acestor imagini, scrie descopera.ro. Cele mai multe imagini au fost realizate cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, dar şi al altor sonde spaţiale.
Această imagine furnizată de sonda spaţială Cassini arată furtuni uriaşe, la polul nord al planetei Saturn. Ochiul furtunii apare de culoare roşie, iar alături se poate observa un alt vortex mai mic.
Telescopul Hubble a realizat această fotografie impresionantă a Nebunoasei Carina. Uriaşele „turnuri” sunt formate din hidrogen.
Pământul este surprins aici noaptea. Asia şi Australia se pot observa datorită luminilor din oraşe. Fotografia este compozită, formată din mai multe cadre obţinute de satelitul Suomi NPP în anul 2012.
O altă imagine compozită arată aici Nebuloasa Inel. Imaginile au fost obţinute de la telescopul Hubble şi de la Large Binocular Telescope din Arizona.
Această uriaşă dâră de gaz este de fapt o rămăşiţă a unei supernove, apărută în urma unei explozii cosmice acum 1.000 de ani.
VEZI GALERIA AICI