MENIU

Cele mai frecvente probleme de sănătate ale "generaţiei Google"

Să recunoaştem: mulţi dintre noi pierdem ziua stând pe un scaun, la birou, cu ochii aţinţiţi în monitorul calculatorului, cu degetele pe tastatură şi picioarele nemişcate pentru ore în şir, până cel mai probabil simţim furnicături şi nevoia de a ne trosni încheieturile. Din păcate, în ciuda acestor efecte neplăcute, majoritatea suntem legaţi de un calculator, de internet şi de tot ceea ce presupune mediul virtual, iar aceste activităţi zilnice ne pot expune unor boli mai mult sau mai puţin cunoscute, scrie csid.ro.

Iată 10 astfel de afecţiuni care se află în strânsă legătură cu navigarea pe internet şi statul pe scaun pe o perioadă îndelungată în faţa calculatorului:

1. Sindromul de ochi uscat – apare în urma privitului intens la monitor şi clipitul rar. O soluţie ar fi folosirea picăturilor de ochi, dar şi clipitul mai des şi odihnirea ochilor pentru 2-3 minute, la un interval de jumătate de oră.

2. Anxietate şi ipohondrie – unii avem tendinţa de a ne interpreta, pe cont propriu, anumite semnale transmise de corp, cum ar fi durerile de exemplu, însă la fel de mulţi avem tendinţa de a fi prăpăstioşi, de a exagera, chiar dacă durerea nu este prea mare. Cu atâtea informaţii pe internet despre “n” boli, linia între ipohondrie şi realitate este destul de fină. Mulţumită acestei inveţii minunate numită internet, un nas care curge se transformă peste noapte, la un simplu Google în polipi nazali.

3. Dureri de cap – care pot fi de 3 feluri: cefalee (cauzată nu de stres, ci mai degrabă de înţepenirea gâtului sau ochilor şi care persistă de la 30 de minute până la o săptămână), dureri cronice de zi cu zi (care apar 15 zile sau mai mult pe lună, timp de cel puţin 3 luni) şi migrene (cauzate de stresul fizic şi emoţional, oboseală, variaţiile de temperatură şi excesul de cafea, tutun şi alcool).

4. Dureri de spate – poziţia incorectă la birou poate duce la dureri crunte de spate, în special dacă greutatea depăşeşte limita normală, fumaţi şi nu prea obişnuiţi să faceţi mişcare. La câte ore petrecem pe facebook, twitter şi alte reţele de socializare, plus că mai avem şi prostul obicei de a ronţăi tot timpul ceva…nu e de mirare că ne îngrăşăm văzând cu ochii iar spatele ţipă de durere şi cere câteva exerciţii de recuperare.

5. Tromboza venoasă – cine călătoreşte cu avionul, probabil a observat acel mesaj de avertizare din cabină, care defineşte această afecţiune şi recomandă mişcarea picioarelor şi hidratarea corespunzătoare pe parcursul călătoriei. Tromboza venoasă este, în linii mari, o afecţiune a sângelui, care constă în formarea de cheaguri de sânge, care împiedică circulaţia sangvină şi blochează transportul de oxigen şi substanţe nutritive către organele vitale din organism. Citeste mai mult...

Mai multe articole despre:
sănătate google probleme generatie