Cele mai cumpărate destinații pentru Sărbătorile de Paște. Cât te costă un sejur pe Coasta de Azur
România, Bulgaria, Grecia și programele Senior Voyage sunt cele mai cumpărate destinații pentru petrecerea Sărbătorilor de Paște, spun reprezentanții agențiilor de turism.
,,Mulți români vor alege pensiunile rurale pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Bulgaria și Grecia sunt preferate pentru cei care merg pe litoral, iar România pentru stațiunile montane. Cei care și-au cumpărat prin agenții de turism aceste destinații au plătit, în medie, 100—150 euro de persoană. Ca de obicei, pentru România sunt preferate pensiunile, cele care oferă pensiune completă și mesele festive, pentru Bulgaria hotelurile de 4 stele cu all inclusive, pentru Grecia, pachetele cu cazare și mesele festive', a declarat a declarat, pentru Agerpres, Teodor Călimănescu, directorul general al agenției Europa Travel.
O cerere mare s-a înregistrat anul acesta pentru pelerinajele în Israel și pentru cele în Israel-Iordania.
,,Cei care au optat pentru aceste pelerinaje le-au putut cumpăra, din oferta noastră, la prețuri de la 279 euro pentri Israel și de la 395 de euro pentru Israel-Iordania, aceasta perioadă fiind recunoscută pentru cererea mare pe circuite religioase. A crescut și cererea pentru petrecerea sărbătorilor pascale în destinații cumpărate prin programe tip Senior Voyage', ne-a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Cele mai cerute programe Senior Voyage au fost Costa Brava (de la 365 euro/persoană), Costa del Sol (de la 470 euro/persoană), Napoli-Sorrento (de la 345 euro/persoană), Coasta de Azur (de la 450 euro/persoană), Sicilia (de la 370 euro/persoană), Toscana (de la 345 euro/persoană).
,,Bugetele medii ale românilor care aleg un pachet turistic de la Christian Tour pentru sărbătorile pascale variază între 200 și 250 euro/persoană. În acest an, am avut multe cereri pentru Grecia — Corfu (de la 295 euro/persoană), Creta (de la 198 euro/persoană), dar și pe unele circuite — Istanbul (cu autocar, de la 155 euro/persoană); Praga-Viena-Castelele Boemiei (cu avion, de la 255 euro/persoană), Cehia-Germania (cu avion 215 euro/persoană). Pentru litoralul bulgăresc, românii au ales pachete de trei nopți cazare cu prețuri începând de la 81 euro/persoană', ne-a precizat Marius Pandel.
Conform tendințelor acestui an, operatorii din turism observă un număr crescut al românilor care preferă zonele tradiționale cu specific agroturistic.
,,Turiștii caută cât mai mult cazarea la pensiuni turistice și agroturistice. Ei sunt în special interesați de pachete de cazare cu masă și agrement pe care pensiunile le oferă. Accentul se pune cu precădere pe masa festivă de Paște, dar și pe noaptea de Înviere și alte posibilități de a lua parte la activitățile specifice Paștelui din fiecare zonă din țară', ne-a spus Maria Stoian, președinte fondator al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).
Printre zonele cele mai căutate se află Bran-Moieciu, zonă cunoscută în special pentru gastronomia locală și pachetele atractive ce includ noaptea de Înviere, încondeiat ouă, pregătire cozonac, picnic în aer liber, zona Olteniei de Sub Munte, în special la pensiunile ANTREC concentrate în apropierea Mănăstirilor Tismana, Polovragi, Hurezi, Bistrița, zona Neamțului, unde există multe pensiuni ANTREC în apropierea mănăstirilor Văratec, Agapia, Neamț.
,,În funcție de zona aleasă, turiștii preferă pachete de cazare cu pensiune completă cu masa festivă cu un buget cuprins între 400 și 600 de lei de persoană pentru trei nopți', spune Maria Stoian.
Astfel, în Bran, la vila Alisa, un pachet 3 nopți/4 zile, cazare cu demipensiune și masa festivă de Paște costă 690 de lei/cameră. La Casa Cartianu, Turcinești, Gorj, un pachet de 3 nopți/4 zile costă 549 lei/persoană în cameră dublă cu demipensiune și masă festivă plus acces Spa. La Complex Cetate, Balvanyos, Covasna, un pachet pentru 3 nopți cazare cu pensiune completă, masă festivă, costă 450 lei/persoană.
,,Pentru România, sunt preferate pensiunile care oferă un program mai variat și nu doar masa de Paște. Pentru sejururile externe, sunt preferate hotelurile de 4-5 stele din Bulgaria, Turcia și Grecia, care au tarife speciale în această perioadă. În medie, o familie a alocat în acest an un buget de 300 de euro pentru a cumpăra un pachet turistic în perioada sărbătorilor pascale', ne-a precizat și Cosmin Marinof, director național de vânzări TUI TravelCenter prin prin Eurolines.
De altfel, mai multe agenții anunță oferte Last Minute pentru vacanța de Paște, iar românii care vor să petreacă sărbătorile peste hotare pot opta pentru aceste pachete complete de vacanță în destinații atragătoare.