MENIU

Cele mai aşteptate filme ale anului 2016: animaţii, filme de acţiune şi adaptarea unui joc video

Dacă 2015 a fost considerat un an foarte bun din punct de vedere al producţiilor cinematografice, 2016 va fi cel puţin la fel de bun, dacă nu chiar mai spectaculos, susţin experţii în cinematografie. Cinefilii aşteaptă o serie de sequel-uri la filme celebre, dar şi filme noi, care se anunţă a fi extrem de interesante.

Iată câteva dintre cele mai aşteptate producţii cinematografice ale anului 2016, potrivit Mediafax:

Kung Fu Panda 3 - Au trecut patru ani de la lansarea "Kung Fu Panda 2", iar echipa de la DreamWorks a terminat cel de-al treilea film al francizei. Animaţia va avea aceeaşi distribuţie ca şi primele două, cu Jack Black, Angelina Jolie, Dustin Hoffman şi JK Simmons în prim-plan.

DeadPool - DeadPool este un personaj Marvel, destul de neobişnuit, dar care va cuceri cu siguranţă publicul datorită replicilor haioase şi, speră realizatorii, a acţiunii antrenante. Ryan Reynolds îl joacă pe Deadpool, un bărbat care, după ce a fost diagnosticat cu cancer, a fost supus unui experiment care i-a oferit puteri de vindecare incredibile, dar l-a desfigurat. Filmul urmăreşte cursa lui DeadPool pentru a-l prinde pe omul care i-a distrus aproape viaţa.

Zoolander 2 - La 15 ani după lansarea primului film Zoolander, echipa de producţie lansează, în februarie 2016, sequelul aşteptat de toţi fanii. Pe lângă cei doi protagonişti din prima producţie, Ben Stiller şi Owen Wilson, din distribuţie vor mai face parte Penelope Cruz şi Will Ferrell. De asemenea vor fi apariţii episodice ale unor vedete precum Macaulay Culkin, Justin Bieber sau Kim Kardashian.

The Divergent Series: Allegiant - Al treilea film din seria extrem de populară îi urmează pe Shailene Woodley şi Theo James dincolo de zidurile oraşului lor. "Allegiant" este prima parte a filmului format din două părţi, bazat pe ultima carte a trilogiei.

Batman vs. Superman: Zorii Justiţiei - Confruntarea dintre cei mai iubiţi eroi ai DC Comics, Batman şi Superman, este unul dintre filmele cele mai aşteptate ale anului 2016. Ben Affleck în rolul lui Batman şi Henry Cavill jucându-l pe Superman sunt protagoniştii acestui follow-up al filmului din 2013 "Man of Steel: Eroul".

Cartea Junglei - Disney revine cu un reboot al celebrului film pentru copii din 1967. Un băiat de 11 ani, care a fost crescut în junglă, a cărui viaţă a fost ameninţată de animale, fuge pentru a se salva. Din distribuţie fac parte actorii Scarlett Johansson, Bill Murray, Lupita Nyong'o, Ben Kingsley şi Christopher Walken.

Războinicul Vânător şi Crăiasa Zăpezii/The Huntsman: Winter's War - Lumea fantastică din "Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/Snow White and the Huntsman" se dezvoltă acum pentru a ne arăta cât de periculos de legate sunt destinele lui Eric, vânătorul războinic, şi ale maleficei regine Ravenna. Chris Hemsworth şi Charlize Theron îşi reiau rolurile în Războinicul Vânător şi Crăiasa Zăpezii, o aventură epică spectaculoasă, în care îi vom mai vedea pe Emily Blunt, Jessica Chastain, Nick Frost.

Snowden - Filmul prezintă povestea lui Edward Snowden, fostul subcontractor al NSA, care s-a refugiat în Rusia după ce a dezvăluit amploarea spionajului american. Joseph Gordon-Levitt joacă rolul fostului agent CIA, iar din distribuţie mai fac parte Shailene Woodley, Nicholas Cage şi Scott Eastwood.

Assassin's Creed - Adaptarea unuia dintre cele mai celebre jocuri pe calculator, filmul prezintă povestea lui Callum Lynch, jucat de Michael Fassbender. Acesta descoperă străvechea linie de asasini profesionişti din care se trage după ce este răpit de o organizaţie ale cărei origini ţin de societatea secretă Cavalerii Templieri şi care îl trimite înapoi în timp pentru a recupera o seamă de artefacte cu importantă valoare istorică.