MENIU

Cele mai amuzante „perle” și gafe de la Evaluarea Națională 2023, proba de Limba Română

Cele mai amuzante „perle” și gafe de la Evaluarea Națională 2023, proba de Limba Română

Candidații care au susținut proba la Limba și Literatura Română din acest an au amuzat internetul cu „expresiile” lor.

Unul dintre exerciţiile din această sesiune a constat în transcrierea propoziției subordonate din enunțul: „Fiecare cunoștea ce sunet scoteau tălăngile de la vacile sale”. Cerința a pus la încercare, se pare, imaginația și creativitatea elevilor, care au venit rapid cu soluții chiar dacă nu au învățat.

„Vacile sunt subordonatele oamenilor. Tălăngile sunt subordonatele vacilor. Iar sunetul este subordonat tălăngilor”, a scris un elev.

Trecând la un alt exercițiu, care presupunea argumentarea importanței respectării regulilor, în 50-100 de cuvinte, un elev a decis să „explice” ceva mai succint, pe înţelesul tuturor. „Foarte, foarte importante sunt regulile. Ce ne-am face fără ele? Fără reguli, ar fi lupte și războaie! Și chiar sunt!”, a scris elevul.

Alt elev a apelat la un „truc” pentru a ajunge la cele 30 de cuvinte cerute, astfel că a scris complet pe lângă subiect, despre cum a citit diverse texte pentru proba de limba română.

După ce cadrele didactice au corectat lucrările, primele rezultate vor fi disponibile în 28 iunie, iar cele finale, vor fi afișate după contestații, pe data de 4 iulie.

Mai multe articole despre:
perle evaluare romana