Cele două alimente interzise în Săptămâna Mare
Săptămâna Mare, cunoscută drept Săptămâna Patimilor, încheie cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, respectiv Postul Sfintelor Paști.
În această perioadă, pe lângă post, creștinii se roagă și rememorează chinurile Mântuitorului Iisus Hristos. Sunt foarte multe tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare, însă foarte puțini creștini știu că două alimente sunt interzise în Săptămâna Mare: otețul și urzicile, scrie universulargesean.ro.
Oțetul și urzicile sunt interzise în Săptămâna Patimilor. Explicația are legătură chiar cu semnificația Sărbătorilor Pascale. Povestea spune că, atunci când Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, el a fost bătut cu urzici, care i-au înțepat rănilor. Apoi a fost stropit și cu oțet, pentru a-i provoca o usturime insuportabilă.
Legenda mai spune că, la un moment dat, în timp ce era pe cruce, Mântuitorului i s-a făcut sete și a cerut apă, dar în schimb i s-au umezit buzele cu o cârpă îmbibată în oțet.