MENIU

Cele 13 recomandări ale epidemiologului VIRGIL MUSTA pentru a ne feri de COVID-19

Cele 13 recomandări ale epidemiologului VIRGIL MUSTA pentru a ne feri de COVID-19

Epidemiologul Virgil Musta, medic primar de boli infecțioase, care face parte din echipa Spitalului Victor Babeș Timișoara, unde s-au vindecat 49 de pacienți de COVID-19, dă câteva sfaturi despre cum ne putem proteja mai bine. 

Iată indicațiile doctorului din Timișoara care se luptă cu coronavirusul:
 
Virusul are o contagiozitate foarte mare, adică se poate contamina un număr mare de persoane care intră în contact cu o persoană cu COVID-19. Din acest motiv, este esențial în primul rând să evităm contactul cu diverse persoane, în această perioadă.

Masca nu ne protejează foarte mult împotriva contaminării cu Covid-19, ci mai degrabă împiedică transmiterea de la persoanele ce poartă mască la celelalte, dar este foarte important și acest lucru pentru că nu știm care suntem contaminați și care nu. Masca chirurgicală (cea albastră) este de unică folosință, adică putem să o purtăm maximum o zi, de preferat sub 4 ore.

Dacă nu avem mască, putem improviza cu un şal, un batic, o batistă care să ne acopere gura şi nasul. Când ajungem acasă, masca improvizată trebuie spălată şi călcată la temperatură mare (depinde de material). Dacă nu avem această posibilitate, folosim mai multe măști improvizate și lăsăm masca, posibil contaminată, la aer sau în saci, câteva zile, timp în care virușii pot muri.

A treia recomandare a medicului Virgil Musta e să nu stăm față în față cu cineva la o distanță mai mică de 2 m și nu mai mult de 15 minute ca durată.

Acasă, locuinţa trebuie bine aerisită. Astfel, scădem concentrația virusului în aer.

A cincea recomandare e că dacă tuşim, să tuşim la nivelul cotului.

Mănușile ne protejează, dar reprezintă și o mare capcană, deoarece credem că, dacă avem mănuși, nu ne contaminăm. Dacă mănușa este contaminată și punem mâna pe față, ne putem infecta. Mănușa are factor de protecţie doar în zone potențial contaminate, iar când ieșim din aceste zone, trebuie să le scoatem, să le aruncăm și să ne spălăm bine pe mâini. Măsura principală este să nu ducem mâna la față (cu sau fără mănușă). 

Citește continuarea pe realitateadinpsd.net

Mai multe articole despre:
recomandari coronavirus