MENIU

Cel puţin 22 de morţi şi 33 de răniţi, după un accident de autobuz, în Egipt! CATASTROFĂ, pe șosea

Accident autobuz Egipt/ Captură foto Alarabiy News

Cel puţin 22 de persoane au murit şi alte 33 au fost rănite după ce autobuzul în care se aflau s-a izbit de un camion parcat pe marginea drumului în centrul Egiptului, marți, au anunţat autorităţile guvernoratului Minya, unde a avut loc accidentul, relatează ABC News.

Accidentul a avut loc dimineața devreme, după ce un autobuz de pasageri a lovit o remorcă oprită pe o autostrada care leagă capitala Cairo de sudul țării, au declarat autoritățile locale din Minya, într-un comunicat. Autobuzul se îndrepta spre Cairo.

Autoritățile au spus că șoferul camionului schimba cauciucurile, fiind staționat pe marginea drumului, când autobuzul l-a lovit din spate.

Incidentul cumplit s-a petrecut în orașul Malawi din provincia Minya, la aproximativ 220 de kilometri (137 de mile) sud de Cairo.

Ambulanțe s-au deplasat la fața locului pentru a transfera răniții la spitalele din Minya.

Imaginile de la fața locului, postate de autoritățile locale, au arătat un autobuz care a suferit avarii grave în jumăatatea din față a acestuia, se pare în urma impactului cu spatele camionului.

Accidentele de circulație ucid mii de oameni în fiecare an, în Egipt, țară unde siguranța în trafic este foarte precară. Accidentele sunt cauzate în principal de viteză, condusul neglijent, drumurile proaste sau aplicarea necorespunzătoare a legilor rutiere.

În ianuarie, cel puțin 16 persoane au murit și alte 18 au fost rănite, după ce un microbuz a intrat în coliziune cu un autobuz de transport public, în Peninsula Sinai.

În aprilie anul trecut, un autobuz s-a răsturnat în timp ce încerca să treacă pe lângă un camion pe o autostradă din provincia sudică Assiut, incidentul soldându-se cu cel puțin 21 de morți și trei răniți.