MENIU

Cel puţin 16 morţi şi zeci de răniţi, după ce un autocar cu elevi s-a lovit de un pod, în Italia

Cel puţin 16 morţi şi zeci de răniţi, după ce un autocar cu elevi s-a lovit de un pod, în Italia

Cel puţin 16 oameni au murit, iar circa 40 au fost răniţi în accidentul din nordul Italiei, în care a fost implicat un autocar cu elevi unguri, a anunţat Poliţia, citată de Reuters.

Un autocar care transporta elevi unguri a lovit puternic pilonul unui pod şi a luat foc în nordul Italiei, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au anunţat Pompierii.

Potrivit primelor informaţii, în urma impactului violent, o parte dintre cei aflaţi în vehicul au fost aruncaţi afară, în timp ce alţii au rămas blocat în autocarul care a luat foc, relatează news.ro.

Majoritatea celor aflaţi la bord aveau între 14 şi 18 ani şi se întorceau din Franţa spre Ungaria, via Italia, atunci când a avut loc accidentul, în apropiere de oraşul Verona.