MENIU

Cel puțin 129 de persoane au murit la un meci de fotbal - Cum s-a petrecut tragedia

Tragedie pe stadion

Cel puţin 129 de persoane au murit după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren într-un meci care a avut loc sâmbătă seara în provincia Java de Est din Indonezia, au declarat duminică poliţia şi oficiali din domeniul sanitar, informează dpa.

Poliţia, care a calificat evenimentul drept revoltă, a încercat să-i convingă pe suporteri să se întoarcă în tribune şi a tras cu gaze lacrimogene după ce doi poliţişti au murit. Multe victime au fost călcate în picioare, conform AFP.

Majoritatea a murit din cauza lipsei de oxigen în învălmăşeală creată după ce fanii au invadat terenul stadionului Kanjuruhan, unde gazdele Arema Malang au pierdut 3-2 în faţa clubului rival Persebaya Surabaya, a declarat şeful poliţiei provinciale Nico Afinta. A fost pentru prima dată în peste 20 de ani când echipa Arema a pierdut în faţa Persebaya Surabaya.

"Regretăm şi deplângem tragedia", a declarat Afinta într-o conferinţă de presă."Sugerasem ca la meci să fie prezenţi doar fanii Arema" având în vedere rivalitatea acerbă dintre cele două cluburi din prima ligă a ţării, a spus el.

Conform surselor sanitare, pe baza informaţiilor colectate de la spitalele din oraş, numărul morţilor se ridică la 129.

Toate meciurile din competiţie au fost suspendate timp de o săptămână în urma incidentului, iar Asociaţia Indoneziană de Fotbal (PSSI) a declarat că Arema nu va mai găzdui niciun meci în restul sezonului.

Rivalităţile dintre suporterii echipelor de fotbal provoacă adesea dezastre în Indonezia, notează France Presse.

Mai multe articole despre:
indonezia tragedie