Cel puțin 11 morți în urma atacului israelian asupra Beirutului - bilanț provizoiu
Cel puţin 11 persoane au fost ucise, vineri seară, în urma unui bombardament israelian în centrul Beirutului, a anunţat apărarea civilă libaneză, citată de Reuters.
Agenţia oficială de presă libaneză a declarat că o clădire cu opt etaje a fost distrusă în urma atacului şi că au existat numeroase victime. Imaginile difuzate de canalul de televiziune libanez Al Jadeed au arătat cel puţin o clădire distrusă şi alte câteva grav avariate.
Potrivit jurnaliştilor de la Reuters, mai multe explozii puternice s-au auzit în capitala libaneză sîmbătă dimineață, iar surse de securitate estimează că cel puţin 4 bombe au fost lansate de aviaţia israeliană în timpul acestui bombardament, al patrulea care vizează capitala libaneză în această săptămână.
După aproape un an de conflict de intensitate redusă, statul evreu şi-a intensificat campania militară împotriva mişcării şiite libaneze, susţinută de Iran, în special prin uciderea liderului său istoric Hassan Nasrallah într-un bombardament asupra Beirutului la sfârşitul lunii septembrie.
Potrivit unui raport al Ministerului libanez al Sănătăţii, care nu face distincţie între combatanţi şi civili, 3 645 de persoane au fost ucise şi 15 355 rănite de bombardamentele israeliene începând din octombrie 2023.