Cel puțin 6 morți în cele mai grave incendii din istoria acestei țări
Incendiile de pădure din Chile, cele mai grave din istoria țării, s-au soldat cu șase morți în rândul pompierilor și salvatorilor și au distrus 190.000 de hectare până miercuri, în condițiile în care 4.000 de pompieri și militari au fost mobilizați pentru stingerea lor, relatează AFP.
Doi polițiști și un pompier și-au pierdut viața miercuri, după ce pe 15 ianuarie au murit trei angajați ai Corporației naționale forestiere, care răspunde de gestionarea pădurilor, au anunțat pompierii și Ministerul de Interne.
Incendiile au ars aproape 190.000 de hectare într-o săptămână, în principal în centrul Chile, și mii de persoane au fost evacuate.
Guvernul a decretat vineri stare de catastrofă naturală în regiunile O'Higgins și Maule, situate în centrul acestei țări din America de Sud care se întinde pe lungime în vestul continentului, între Munții Anzi și oceanul Pacific.
Aproape 4.000 de pompieri, militari și voluntari se află la fața locului pentru a stinge incendiile, favorizate de temperaturile puternice și rafalele de vânt violente cu care se confruntă în prezent această parte a țării.