MENIU

Cel mai vechi ziar românesc, în pericol. Apelul disperat al jurnaliştilor: Miza întregului mecanism

Redacția cotidianului "România Liberă" a semnalat printr-o scrisoare deschisă pericolul ca independența editorială să le fie grav afectată în urma unor manevre ale lichidatorului judiciar. 

Lichidatorul judiciar este grupul care controlează Mediafax și este consultant al administratorului special de la Realitatea TV.

"Independența editorială a „României libere“, unul dintre cele mai credibile cotidiene din România, este pusă din nou în pericol de mecanismul obscur pus la cale, încă din 2014, de fostul premier Victor Ponta și care se apropie zilele acestea de scopul său final: distrugerea celui mai vechi ziar din România, care încă se încăpățânează să reziste", se arată în scrisoarea deschisă. 

"KPMG, lichidatorul judiciar care a acționat în toți acești ani ca unul dintre brațele de fier ale acțiunii de lichidare a „României libere“, a reușit pe 6 noiembrie să impună ca administrator special al Medien Holding, trustul de presă din care face parte cotidianul nostru, pe deputatul independent Remus Borza, condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar legat de Hidroelectrica, gigantul energetic ce i-a fost pus pe tavă de prietenul Victor Ponta și de unde a încasat mai bine de 2,5 milioane de euro sub formă de onorarii. Miza întregului mecanism vizează obținerea de către KPMG, companie care controlează deja grupul Mediafax și este consultant al administratorului special de la Realitatea TV, a posibilității de a schimba politica editorială a „României libere“, cotidian care este, de aproape 30 de ani, unul dintre cei mai importanți critici ai guvernării, indiferent de către cine este reprezentată aceasta". 

VEZI SCRISOAREA AICI