Cel mai tânăr locuitor al satului unde oamenii trăiesc ca strămoşii daci, botezat de un poliţist
Decebal, primul copil născut în satul dacic de la Năeni, a fost botezat de un poliţist.
Zeci de oameni îmbrăcaţi în straie populare au fost, în weekend, martorii primului botez din satul dacic de la Năeni (Buzău), o comunitate în formare, cu cinci locuitori.
Micuțul a primit numele regelui dac Decebal. Părinții lui sunt doi tineri sărmani, din zona de munte a județului, care au decis să se mute la începutul acestui an în micuţa comunitate, scrie stiridebuzau.ro.
Copilul a fost botezat de părintele Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei „Sf. Sava“, cel care a pus bazele acestei aşezări rurale pe dealul din comuna Năeni, unde locuitorii trăiesc precum strămoşii daci, în case din piatră ori din lemn, şi supravieţuiesc din creşterea animalelor şi cultivarea pământului.
Naşii micuțului Decebal, după tradiţie, sunt cei care le-au fost şi naşi de cununie părinților săi, Ionuț și Nicoleta Șindrilaru. Este vorba despre un poliţist din Mizil, Petre Ştefan, şi soţia sa, care i-au fost alături preotului Milea în organizarea botezului, pentru a fi totul realizat, după tradiţie, ca şi în cazul nunţii.