MENIU

Cel mai SĂRAC lider al lumii. Singura lui AVERE sunt 3 telefoane mobile

Nu are nici casă, nici maşină

Cu doar trei telefoane mobile ca unică avere, premierul Nepalului, Sushil Koirala, a devenit cel mai sărac lider al lumii, poziţie pe care o ocupa până acum preşedintele Uruguayului, José Mújica.

Sushil Koirala, în vârstă de 74 de ani, a fost numit prim-ministru în luna februarie. Spre deosebire de unii dintre colegii săi din guvern, milionari într-una din cele mai sărace ţări din lume, Koirala nu are nici casă, nici maşină, potrivit EVZ.ro.

Potrivit datelor publicate pe pagina web a guvernului nepalez, ţară care-şi obligă politicienii să-şi declare averile, noul premier nu deține decât trei telefoane mobile, dintre care unul este și defect.

"Nici măcar nu are un cont la bancă", a declarat pentru agenţia EFE Prakash Adhikari, purtător de cuvânt al premierului nepalez. Adhikari a admis că, de când Koirala a devenit premier, s-a discutat posibilitatea deschiderii unui cont curent la o bancă, pentru ca acesta să-şi poată primi salariul pe card. "În prezent, (premierul) îşi primeşte leafa în numerar", a precizat Adhikari. Mai multe aici.

Mai multe articole despre:
null