Cel mai sănătos fruct al verii: 7 lucruri pe care nu le ştiai despre el
Zmeura este delicioasă, are o aromă deosebită și poate fi ingredientul ideal pentru o salată de fructe sau pentru o înghețată răcoroasă de vară. Iată câteva lucruri interesante despre zmeura, unul dintre cele mai gustoase fructe ale verii.
Are un conținut bogat de vitamina C
Zmeura conține mai multă vitamina C decât portocalele, sunt bogate în fibre (ajută digestia) și sunt sărace în calorii, de aceea trebuie să profiți din plin de aceste fructe ale verii. Sunt ideale și celor care se află la dietă.
De ajutor femeilor însărcinate
De asemenea, fructele de zmeură sunt și o sursă bogată de acid folic, atât de necesar femeilor însărcinate și celor care vor să rămână gravide. Femeile însărcinate pot consuma și ceai din frunze de zmeură, scrie clicksanatate.ro.
Se găsesc în culori diferite
Știai că zmeura poate avea culoarea roșie, purpuriu, dar există și sortimente ale acestor fructe de culoare neagră? Cel mai dulce și mai gustos sortiment de zmeură este cea de culoarea aurului. Se estimează că există peste 200 de sortimente ale acestui fruct.
Este simbolul bunătății
Știai că acest fruct este considerat simbolul bunătății? În unele părți ale Germaniei se credea că zmeura are efect calmant asupra cailor nărăvași, în timp ce în Filipine se spune că aceasta alungă spiritele rele.
De ajutor în tratarea răcelilor
Sucul de zmeură are rolul de a întâri imunitatea. De asemenea, siropul de zmeură este benefic persoanelor care suferă de infecții respiratorii. O cură de două-trei săptămâni cu fructe proaspete de zmeură este benefică pentru copiii care suferă de episoade de amigdalită.
Scade riscul apariției cancerului de colon
Consumul de zmeură reduce riscul apariției cancerului de colon. Este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători chinezi. Acest lucru se datorează în special fibrelor conținute de aceasta.
Luptă cu Candida albicans
Un alt beneficiu al fructelor de zmeură este acela că luptă cu Candda albicans. Antocianii care se găsesc în zmeură inhibă dezvoltarea acestei ciuperci și ajută la eliminarea ei din organism. Se recomandă o cură de două săptămâni, perioadă în care se consumă zilnic aproximativ 300 grame de zmeură proaspătă.