MENIU

Cel mai rău coşmar al unei mame. Fetiţa ei a început să scoată zgomote ciudate - adevărul e crunt!

O mamă a povestit, într-o postare pe pagina de Facebook, unul dintre cele mai teribile lucruri care i s-au întâmplat. Kelly Rose Joniec se afla în maşină, conducându-şi acasă fetiţa de 10 ani, atunci când a auzit că, brusc, fetiţa a început să scoată zgomote ciudate, ca şi cum nu mai putea vorbi şi respira.

Mama, originară din Houston, povesteşte că s-a uitat imediat la copil şi că ce a văzut, în oglinda retrovizoare, a înspăimântat-o: fetiţa sa, Britton, era roşie la faţă şi din gura deschisă îi curgea salivă, copilul scoţând zgomote ciudate în timp ce încerca cu disperare să respire.

Copilul reuşise să înghită o greutate folosită la unele dintre cele mai populare jucării de pe piaţă, jucării considerate antistres şi care se învârt, numite fidget spinners şi care se pot cumpăra şi în România. După ce a încercat să îi acorde primul ajutor fetiţei, fără succes, cele două au ajuns de urgenţă la spital.

Greutăţile jucăriei antistress, nu mai mari decât o monedă, ar trebui curăţate periodic, scrie Huff Post. Fetiţa de 10 ani înghiţise una şi greutatea i s-a blocat în esofag, de unde a trebuit să fie extrasă chirurgical, informează New York Post. Din fericire, fetiţa se simte bine acum.

În timp ce unii pretind că popularele jucării îi ajută pe cei care suferă de ADHD, alţii susţin că jucăriile sunt iritante, iar NY Daily News susţine că unele şcoli americane le-au interzis.