MENIU

Cel mai prost hoţ. Proprietarul îi întinsese o cursă şi a căzut în ea. Poliţia a ajuns imediat

Ulciorul nu merge de două ori la apă. Un hoţ din Piteşti care a furat obiecte de colecţie dintr-o cafenea din oraş şi le-a vândut pe o sumă derizorie, s-a întors să mai ia şi alte bunuri, dar a fost prins. Proprietarul îi întinsese o cursă. Hoţul de 27 de ani trăieşte din cerşit şi a mai fost cercetat de poliţie pentru furt din mașini. El a fost reţinut şi riscă până la 5 ani de închisoare.

Tânărul de 27 de ani a intrat în urmă cu trei zile într-o ceainărie şi a furat vase vechi de colecţie, fără să le știe valoarea. La două zile după ce a dat lovitura, s-a întors și după celelalte obiecte. A fost însă prins de proprietar, care îi întinsese o cursă. Cu alcool.

"Am lăsat câteva semne şi ce mai rămăsesă într-o sticlă de băutura de la bar şi o cutie de bere pentru a-l reţine în locaţie mai mult timp. A venit repede poliţia. Foarte repede", a spus Alex Sybinschi, patronul ceainăriei.

Valoarea bunurilor furate a fost estimată la peste 4.500 de lei. Hoţul şi-a recunoscut imediat fapta şi a spus că a vândut obiectele în Bazarul din Piteşti.

Vasele au fost recuperate şi restituite proprietarului de drept.

Mai multe articole despre:
Piteşti hoţ ceainarie