Acesta este cel mai mare PĂCAT pe care oamenii îl fac aproape zilnic. Nici măcar nu îşi dau seama!
Acesta este cel mai mare păcat pe care oamenii îl fac! Mulți nici măcar nu își dau seama
Mândria este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv şi distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti au fost ispititi de el, scrie sfaturiortodoxe.ro.
Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre.
Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viata trebuie să luptăm împotriva acestui păcat şi să fim constienţi că-i putem cădea pradă în orice moment al vietii, se precizează în Biblie.