Cel mai mare lanț românesc de magazine, la un pas să fie ÎNGHIȚIT
Sub brandul Succes sunt deschise peste 150 de magazine în nouă judeţe din ţară şi în Capitală, cu afaceri de 250 mil. lei.
Retailerul Profi analizează toate magazinele Succes, fiind interesat să cumpere câteva zeci dintre acestea, aflate atât în Bucureşti, cât şi în provincie, informează ZF.ro.
Mega Image se uită doar către cele circa zece magazine din Capitală, potrivit surselor din piaţă.
Compania Succes Nic Com şi-a început activitatea în anul 1994, având ca principal domeniu de activitate comerţul en-gross şi en-detail cu produse alimentare, băuturi şi tutun, dar şi cu produse nealimentare, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Astăzi, sub acest brand a fost dezvoltat un adevărat grup, cu activităţi diverse, de la comerţul cu carburanţi la producţia de panificaţie şi de la prelucrarea lemnului la HoReCa. În continuare însă, componenta de retail alimentar are cea mai importantă pondere în totalul businessului de 350 mil. lei, respectiv 70% (250 mil. lei).
Nicolae Sarcină (45 de ani) (desen), gorjeanul care deţine Succes, a devenit în criză cel mai puternic antreprenor din comerţ, businessul său total dublându-se din 2008 până în 2013.