MENIU

Cel mai grav accident SMURD a avut loc în martie 2003. Cronologie tragedii aviatice

Unul dintre cele mai grave accidente în care a fost implicat un elicopter SMURD a fost cel din seara zilei de 4 martie 2003, când doi piloţi şi o doctoriţă şi un asistent şi-au pierdut viaţa. La 5 minute după decolarea de pe aeroportul din Cluj, s-a prăbuşit la 4 km de comuna Cojocna. Aparatul de zbor, de tip Alouette IAR 316B, aparţinând S.C. Transgaz Mediaş, fusese închiriat de SMURD, în februarie 2002, pentru transportul urgenţelor medicale. Elicopterele SMURD funcţionează din 1999. Un elicopter SMURD Iaşi s-a prăbuşit, joi după-amiază în R. Moldova. Toţi ce 4 oameni aflaţi la bord au murit

Cadrele medicale se întorceau de la Budapesta, unde transportaseră un copil. Accidentul a fost sesizat de turnul de control de la Turda, care a constatat că aparatul, pilotat de unul dintre cei mai buni piloţi, nu a intrat în raza de acţiune a radarului. Potrivit medicului coordonator al SMURD Tg. Mureş, Raed Arafat, elicopterul implicat în accident era folosit în special noaptea şi în momentul prăbuşirii era pilotat de Marian Nicolae - un pilot cu multă experienţă, dintre puţinii români care aveau drept de zbor pe timp de noapte.

 

15 decembrie 2014 a fost ziua în care, din nou, autorităţile au eşuat în a-i ajuta pe salvatori. Un elicopter SMURD fabricat recent şi care abia ieşise din revizia tehnică s-a prăbuşit în lacul Siutghiol din Mamaia. Toţi cei patru membri ai echipajului au murit. Prima victimă a fost găsită după mai bine de jumătate de oră de agonie în apele îngheţate. Atunci si-au pierdut viata medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Catuneanu, si copilotul aparatului de zbor, capitan comandor Ginel Claudiu Cracanel.

După accidentul din 15 decembrie 2014 de la Siutghiol, aeronavele SMURD au fost oprite la sol. Atunci un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. Toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa La 10 zile de la tragedie,  au fost reluate zborurile. Reluarea zborurilor în cazul celor nouă elicoptere a fost aprobată de fostul ministrul de Interne, Gabriel Oprea, după ce au fost atent verificate.

Primul zbor a fost la Constanţa pe 25 decembrie 2014. O fetiţă de un an şi trei luni din Constanţa a fost adusă la Bucureşti cu un elicopter SMURD.  Echipajul SMURD a preluat de acolo o fetiţă de un an şi trei luni. Elicopterul a aterizat la Detaşamentul de Pompieri Apărătorii Patriei. Fetiţa a fost internată la Spitalul Marie Curie din Capitală, pentru a fi tratată de insuficienţă renală. 

 

20 ianuarie 2014, un avion Britten-Norman comandat de SMURD pentru o intervenţie medicală s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Şapte persoane se aflau la bord. Pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aura Ion au murit, iar celelalte cinci victime au fost recuperate cu greu, după o operaţiune de salvare confuză. Mai exact, autorităţile au localizat avionul abia la cinci ore de la prăbuşire. Primii care au ajuns la locul accidentului au fost localnicii, care au ajutat la salvarea răniţilor.

 Pe 23 decembrie 2006, un alt elicopter SMURD EC 135 Eurocopter a fost implicat într-un incident aviatic. Elicopterul a fost avariat în totalitate după ce a aterizat forţat lângă lacul de acumulare Colibiţa, într-o zonă împădurită, pe lângă Pasul Tihuţa din Munţii Bârgăului, în judeţul Bistriţa - Năsăud. Membrii echipajului au fost recuperaţi din munţi după 10 ore. Găsirea aparatului a fost însă dificilă. Elicopterul SMURD a decolat la prânz, după ce fusese la un caz, din Vatra Dornei, cu destinaţia Târgu Mureş. În zona munţilor Bârgăului, pilotul a fost nevoit să aterizeze forţat din cauza ceţii. Cei patru oameni de la bord au scăpat teferi, doar cu răni uşoare. Ei au fost nevoiţi să aştepte mai mult de 10 ore pentru a fi coborîţi din munţi. Peste 50 de jandarmi, angajaţi ai ISU, salvamontişti şi pădurari s-au chinuit ore întregi să-i localizeze. După incident, elicopterele SMURD au fost oprite la sol, până la verdictul Comisiei de anchetă. Ancheta MAI a fost finalizată în februarie 2007, cauzele accidentului fiind conditiile meteo nefavorabile. Acesta este cel de-al doilea aparat cu care se prabuşeşte un echipaj al SMURD Târgu Mureş, dupa cel căzut la Cojocna, judeţul Cluj, în martie 2003. Elicopterul ultraperformant donat de Ministerul Sanataţii Spitalului Clinic Judeţean Mureş şi hangarul acestuia au fost inaugurate oficial în 20 ianuarie 2005, la Târgu Mureş. Pâna în ianuarie 2005, elicopterul a efectuat 56 de misiuni.

 

Un alt elicopter SMURD, fabricat în Germania, s-a prăbuşit pe 9 ianuarie 2006, la 1,5 kilometri distanţă de pista Aeroportului Internaţional Iaşi, după ce a lovit buza unui deal. Şi în acest caz, toţi cei patru membri ai echipajului au fost ucişi în catastrofă. Aparatul, fabricat cu doar trei ani în urmă, efectua un zbor tehnic de verificare. Cu două luni înainte de tragedie, elicopterul fusese verificat de specialiştii Eurocopter România. Ancheta a arătat că aparatul a funcţionat perfect, nu era ceaţă, iar zborul era autorizat. Nimeni nu a fost considerat vinovat de producerea tragediei. Şi în acest caz, piloţii au fost decoraţi. Aparatul executa misiuni împreună cu SMURD Iaşi, la Iaşi şi zona Moldovei, fiind pilotat de angajaţi ai Unităţii Speciale din MAI. Ancheta a stabilit că prăbuşirea a fost din cauza intrării accidentale într-o zonă de forfecare. Elicopterul s-a prăbuşit de la o altitudine de 300 de metri, după o ascensiune necontrolată de peste 100 de metri.

Unul dintre cele mai grave accidente în care a fost implicat un elicopter SMURD a fost cel din seara zilei de 4 martie 2003, când doi piloţi şi o doctoriţă şi un asistent şi-au pierdut viaţa. La 5 minute după decolarea de pe aeroportul din Cluj, s-a prăbuşit la 4 km de comuna Cojocna. Aparatul de zbor, de tip Alouette IAR 316B, aparţinând S.C. Transgaz Mediaş, fusese închiriat de SMURD, în februarie 2002, pentru transportul urgenţelor medicale. Elicopterele SMURD funcţionează din 1999.
Cadrele medicale se întorceau de la Budapesta, unde transportaseră un copil. Accidentul a fost sesizat de turnul de control de la Turda, care a constatat că aparatul, pilotat de unul dintre cei mai buni piloţi, nu a intrat în raza de acţiune a radarului. Potrivit medicului coordonator al SMURD Tg. Mureş, Raed Arafat, elicopterul implicat în accident era folosit în special noaptea şi în momentul prăbuşirii era pilotat de Marian Nicolae - un pilot cu multă experienţă, dintre puţinii români care aveau drept de zbor pe timp de noapte. 

În august 2000, un accident asemănător a avut loc pe un câmp din apropierea Sighişoarei, in timpul unui zbor de verificare pentru prelungirea licentei. Acelaşi pilot, Nicolae Marian, a reuşit să aterizeze forţat, aparatul a fost zdrobit de sol, dar nu au fost morţi în urma prăbuşirii.3 dintre cei 6 pasageri ai elicopterului au fost internaţi în stare gravă. Elicopterul IAR 316 avea aproximativ o mie de ore de zbor, din care peste 400 fusesera efectuate de SMURD.

Accidentul de elicopter din 2003 este al doilea ca gravitate din 1990, după cel din iulie 1999. A fost al treilea Alouette căzut din 1999. În iulie 1999, un elicopter al unei unitati militare din Vrancea si cu 3 militari la bord s-a prabusit in zona localitatii Podul Turcului, in apropiere de Sascut, judetul Bacau, toti cei trei militari supravietuind accidentului.Potrivit anchetei,elicopterul militar IAR 316 s-a prabusit din cauza unei turbulente locale foarte puternice şi a unei posibile greşeli in manevrele de redresare a aparatului.

Elicopter SMURD de tip Alouette, fabricat la Ghimbav, s-a prăbuşit pe raza comunei clujene Cojocna. Toţi cei patru membri ai echipajului, pilotul, copilotul, medicul şi un asistent de numai 24 de ani au murit în accident. Victimele se întorceau de la Budapesta, unde au transportat un nou-născut din Bistriţa, care trebuia supus urgent unei operaţii pe cord. Echipele de intervenţie au ajuns cu greu la locul accidentului, după ce au străbătut un traseu abrupt de aproape doi kilometri şi jumătate. Ancheta a exclus dintre cauze condiţiile meteo, iar piloţii au fost decoraţi post-mortem.

Mai multe articole despre:
elicopter SMURD accidente SMURD