MENIU

Cel mai eficient și simplu remediu împotriva insomniei. Tu știai asta?

Insomnia poate avea consecinţe negative asupra activităţii socio-profesionale, a vieţii familiale, dar mai ales asupra stării de sănătate, fizică şi mentală. Află cum poate fi combătută aceasta!

O cercetare publicată în European Heart Journal a urmărit mai mult de 50.000 de persoane timp de 11 ani și a scos în evidență faptul că cei care nu dorm suficient sunt mai predispuși la insuficiență cardiacă, o afecțiune care apare atunci când inima nu mai pompează suficient sânge în artere.

În cazul în care problemele cu somnul nu sunt cauzate de alte afecţiuni, insomnia poate fi combătută cu ajutorul muzicii.

„Muzica este o metodă sigură, cu costuri reduse, ce ar putea fi folosită pentru a îmbunătăţi calitatea somnului în diferite populaţii, cu vârste diferite şi care provin din culturi diferite”, concluzionează oamenii de ştiinţă.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au identificat 127 de studii ştiinţifice ce efectuau cercetări asupra muzicii şi asupra efectului pe care aceasta o are asupra somnului. În cele din urmă, cercetătorii s-au concentrat asupra a 10 studii care îndeplineau toate criteriile elaborate de oamenii de ştiinţă: toate foloseau un design randomizat, foloseau participanţi cu vârste mai mari de 18 ani şi implicau ascultarea muzicii.

Cele 10 studii – trei din SUA, două din Taiwan şi câte unul din Italia, Austria, Ungaria, Coreea de Sud şi Hong Kong – cuprindeau o gamă largă de participanţi, printre care studenţi, persoane cazate la un centru pentru femei abuzate şi pacienţi care trecuseră printr-o operaţie majoră. Terapia cu muzică a durat de la o zi până la patru săptămâni.

În ciuda acestor diferenţe, rezultatele erau uluitor de consecvente: terapia cu muzică îmbunătăţea calitatea somnului atât în cazul persoanelor ce sufereau de tulburări de somn acute, cât şi în cazul celor ce sufereau de tulburări de somn cronice.

Specialiştii adaugă că „muzica acţionează asupra sistemului nervos central, mai ales asupra acelor părţi mai străvechi ale creierului, cum este sistemul limbic”. De asemenea, oamenii de ştiinţă afirmă că anumite dovezi sugerează că muzica poate afecta nivelulul opioizilor şi al oxitocinei din creier.

Aşadar, potrivit doctorulzilei.ro, concluzia cercetătorilor este una încurajatoare: muzica, în condiţiile potrivite, poate fi o alternativă fără efecte secundare la pilulele de somn.