Cel mai apreciat produs românesc în Elveția, de care românii nu prea sunt impresionați. „Tot elvețianul vrea să și-l cumpere"
Un produs românesc a căpătat o apreciere deosebită în Elveția. Deși nu reușește să impresioneze prea mult pe români, acest produs rămâne extrem de căutat în țara cantoanelor.
Dacia este un autoturism care, deși este adesea ignorat de către români, se bucură de un mare succes în Elveția. Locuitorii elvețieni apreciază calitatea și fiabilitatea mașinilor Dacia, iar modelul Duster a devenit unul dintre cele mai căutate automobile în țara elvețiană. Cristian Sima, care locuiește acolo de mai bine de zece ani, a subliniat că "tot elvețianul vrea să-și cumpere mașina Dacia Duster", evidențiind astfel popularitatea și prestigiul de care se bucură aceste vehicule în Elveția.
Din anul 2003, Cristian Sima s-a stabilit în Elveția. De la trecerea sa controversată de la asistent universitar la domeniul business, el a devenit o sursă de informații prețioasă în ceea ce privește diferențele semnificative între sistemul românesc și cel elvețian.
De la el aflăm că un produs de multe ori neglijat de români, în favoarea unor mărci mai de renume sau cu care să impresioneze, este la mare căutare în Elveția, țară cunoscută pentru locuitorii care sunt mai degrabă înclinați spre simțul practic, în defavoarea superficialului. Sima a spus că modelul Duster de la Dacia poate fi văzut oriunde pe stradă, chiar și în parcările instituțiilor educaționale.
„Tot elvețianul vrea să-și cumpere mașina Dacia Duster. Care – culmea! – costă 25.000 de franci (130.947 lei românești – n.r.). Gândiți-vă, francul este cu 1,06 cu euro. Adică mult mai mult decât la noi. Are televizoare în tetiere, are tot felul de opțiuni. Eu am zis: V-aduc una din România!. Dar nu seamănă. Deci, Dacia produce pentru Elveția Dacia Duster. Este un SUV mic, bun, perfect pentru Elveția, unde sunt zăpezi, drumuri și munte, urcat și coborât și așa mai departe… O mașină perfectă”, a spus Cristian Sima.
Dacia a înregistrat un volum de 7.300 de autoturisme livrate clienților din Elveția, cu o creștere de 23% față de anul anterior. Marca și-a crescut cota de piață la 3,2%, ca urmare a faptului că piața totală de autoturisme a scăzut cu 5%.
Cel mai vândut model al mărcii în Elveția, a fost în 2022 Sandero, cu un volum total de 3.115 de unități, care a reușit performanța de a se situa pe locul 1 pe segmentul de clienți privați și pe locul 7 în clasamentul general al celor mai vândute modele.