MENIU

Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat mită RĂMÂN ÎN AREST

Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat mită RĂMÂN ÎN AREST

Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti (TB) care ar fi primit bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă rămân în arest, a decis, vineri, instanţa supremă, care a respins contestaţiile acestora faţă de măsura preventivă.

Hotărârea instanţei supreme este definitivă.

La judecarea contestaţiilor au fost prezenţi judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu şi Ciprian Sorin Viziru, Elena Rovenţa lipsind din cauza unor probleme medicale ce au necesitate internare.

În declaraţiile date la instanţa supremă, unii dintre magistraţii au recunoscut că ar fi primit o parte din banii şi bunurile menţionate de anchetatori, precizând însă acestea ar fi fost destinate unor rude ale lor.

Mai mult, judecătorii au spus că banii şi bunurile respective nu le-ar fi influenţat deciziile luate în dosare.

La rândul său, procurorul prezent la şedinţa de judecată a subliniat gravitatea şi complexitatea acestui caz, în contextul "sinuciderii unei persoane" (George Claudiu Dumitru, avocatul lui Dan Adamescu), şi a arătat că probele adunate de anchetatori pe parcursul cercetărilor ar dovedi fără dubii acuzaţiile aduse celor patru magistraţi.

DNA a cerut, astfel, menţinerea arestului preventiv în cazul celor patru.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti (TB) - Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.
Cei patru au atacat decizia la instanţa supremă.

Mai multe articole despre:
arest tribunal decizie instanţă judecător