MENIU

Cei patru judecători de la TB primeau mită direct, prin Western Union sau ca "rată de vacanţă"

Cei patru judecători de la TB primeau mită direct, prin Western Union sau ca "rată de vacanţă"

Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti reţinuţi primeau pentru intervenţii în dosare de insolvenţă diverse sume de bani, direct, prin Western Union, pe cardul de salariu sau în plic mascat într-o revistă, unele sume reprezentând "rată de vacanţă" sau o parte din onorariul unui lichidator.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, marţi, Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a judecătorilor Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, acuzaţi de luare de mită.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, judecătorul Mircea Moldovan ar fi luat cu titlu de mită diverse sume de bani, dintre care 3.000 - 4.000 de lei direct, 8.000 de lei prin Western Union sau altele direct pe cardul de salariu. De asemenea, acesta ar mai fi primit, în schimbul promisiunii unor intervenţii în dosare de insolvenţă, produse alimentare, cum ar fi peşte sau carne de vită şi de miel, cherestea şi aproximativ 90 de metri pătraţi de lambriu, în valoarea totală de 6.652 de lei, precum şi un televizor color.

Judecătorul Ion Stanciu ar fi primit 10.000 de lei reprezentând "rată de vacanţă" şi obiecte vestimentare achitate de un practician în insolvenţă, pentru soţia magistratului.

Tot 10.000 de lei ar fi primit şi judecătorul Ciprian Viziru, precum şi o sacoşă cu produse, pentru a soluţiona unele dosare de insovenţă în favoarea unui lichidator.

Judecătoarea Elena Rovenţa ar fi primit tot 10.000 de lei, banii fiind puşi într-un plic mascat într-o revistă. De asemenea, judecătoarea ar fi primit şi o parte din suma de 174.000 de euro, reprezentând onorariul unui practician în insolvenţă, susţin procurorii anticorupţie.

Anchetatorii au mai stabilit că activitatea infracţională a celor patru judecători de la Tribunalul Bucureşti a fost structurată pe mai multe paliere. Astfel, aceştia stabileau întâlniri periodice, "aparent protocolare sau profesionale", chiar în incinta Tribunalului Bucureşti, în faţa clădirii sau în proximitatea instanţei.

De asemenea, judecătorii aveau "întâlniri periodice discrete", se plimbau cu maşina prin Bucureşti pentru a putea fi discutate aspectele infracţionale şi aveau un mod conspirat de comunicare atunci când vorbeau la telefoanele mobile, au mai scris procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Judecătorii identificau dosarele de insolvenţă "bune" în care să fie desemnaţi sau cele în care puteau pronunţa "soluţii favorabile mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă", apoi formulau "ofertele", constând în hotărâri judecătoreşti favorabile, "prilej cu care nu era exclus din analiză niciun dosar", au mai arătat procurorii în documentul citat.

Potrivit anchetatorilor, judecătorii trimiteau mesajele către şi de la practicienii în insolvenţă prin intermediul unor persoane de încredere, "inclusiv prin intermediul unei rude a judecătorului Moldovan Mircea, angajată tocmai în acest scop, la societatea unui practician în insolvenţă".

Cei patru judecători au fost reţinuţi în noaptea de luni spre marţi, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea acestora.

Mai multe articole despre:
mită bani judecători procese