MENIU

Cei care folosesc aşa hârtia igienică au mai mulţi bani

<p>Cei care folosesc aşa h&acirc;rtia igienică au mai mulţi bani</p>

Ce legătură există între felul în care foloseşti hârtia igienică şi câştigurile financiare? Ei bine, acest obicei trădează aspecte ale personalităţii tale şi, implicit, factori care pot determina cât de mulţi bani câştigi.

Potrivit unui studiu realizat de Dr. Gilda Carle, modul în care este aşezată rola de hârtie igienică în suport împarte indivizii în două categorii.

Cei care aşază rola cu hârtia igienică în sus (stânga) sunt mai asertivi. Pot ocupa poziţii de conducere şi îşi pot asuma cu uşurinţă responsabilitatea unei funcţii care vine la pachet cu puterea de decizie.

Cei care aşază rola cu hârtia igienică în jos (dreapta), însă, sunt mai submisivi.Empatici şi flexibili, cei submisivi tind să fie mai degrabă de acord cu ceea ce li se spune decât să preia controlul şi să îşi asume conducerea.

În cadrul acestui studiu au fost chestionaţi peste 2.000 de subiecţi de toate vârstele.

Un aspect interesant scos la iveală de această cercetare este faptul că unul din cinci subiecţi are obiceiul de a schimba felul în care este aşezată hârtia igienică şi în casele altor persoane sau la locul de muncă. Evident, este vorba aici despre cei care aşază rola cu hârtia în sus, din dorinţa de a-şi impune punctul de vedere, drept consecinţă a personalităţii lor dominante.

În ceea ce priveşte latura financiară, bogaţii aşază rola cu hârtia în sus, potrivit studiului. Astfel, 73% dintre cei care câştigă mai puţin de 20.000 de dolari pe an aşază rola cu hârtia în jos, în timp ce 60% dintre cei care câştigă mai mult de 50.000 de dolari au tendinţa de a aşeza rola cu hârtia în sus. 

Sursa: feminis.ro

Mai multe articole despre:
toaletă baie hărtie igienică