MENIU

Șapte membri CSM blochează numirea Adinei Florea în fruntea Secției Speciale. Care este motivul?

Mai mulți membri ai CSM cer amânarea validării concursului câștigat de Adina Florea la șefia Secției Speciale pentru anchetarea magistraților până după discutarea publică a a rapoartelor realizate de Comisia de la Veneția și GRECO (Grupul țărilor anticorupție) privind modificările din justiție.

Cei șapte o critică luni într-un comunicat pe șefa Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, că programează ședințele plenului fără a-i consulta pe membri. Reamintim că atât ministrul Justiției, cât și mai mulți membri CSM, printre care și președintele Curții Supreme, au criticat-o pe Savonea pentru faptul că programează ședințele fără să stabilească împreună cu restul membrilor.

Comunicatul celor șapte membri CSM:

În contextul emiterii comunicatului președintelui CSM la data de 21 iunie 2019, prin care s-a afirmat că programarea ședințelor s-a realizat luând în considerare disponibilitatea de participare a membrilor și asigurarea integrării participării la ședințele Plenului în agenda zilnică, menționăm că nici unul dintre membrii procurori nu a fost consultat cu privire la data organizării ședinței de plen sau la conținutul ordinii de zi.

În mod repetat, atât în cadrul unor discuții informale, cât și în mod oficial, semnatarii prezentului comunicat au solicitat președintelui CSM stabilirea unui calendar previzibil al ședințelor de Plen, într-o zi a săptămânii care să asigure, pe cât posibil, prezența tuturor membrilor și folosirea unor criterii uniforme de stabilire a ordinii de zi în raport de lucrările înregistrate pe rolul Consiliului. Discuțiile menționate au avut loc cu atât mai mult cu cât, în numeroase situații, stabilirea datei de desfășurare a ședinței Plenului și a ordinii de zi aferente a fost de natură să determine adoptarea uneia sau alteia din soluțiile cuprinse în hotărârile Consiliului, raportat la disponibilitatea sau, dimpotrivă, imposibilitatea de participare a unor membri.

Menţionăm că pe ordinea de zi a ședinței menționate au fost înscrise trei puncte care privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Solicităm în mod public amânarea discutării tuturor aspectelor ce privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție la o dată ulterioară aprobării publicării rapoartelor Comisiei de la Veneția și ale GRECO, adoptate în săptămâna 17-21 iunie 2019 și organizării unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cele două organisme ale Consiliului Europei au solicitat autorităților române desființarea acestei Secții, apreciindu-se că aceasta este un instrument suplimentar pentru intimidarea și exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor și procurorilor.

În același sens sunt recomandările cuprinse în raportul Comisiei Europene în cadrul MCV din data de 31 noiembrie 2018, Avizul Biroului Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din data de 25 aprilie 2019 și avizul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni din data de 16 mai 2019.

Așadar, rezultă că la nivel internațional au crescut îngrijorările organismelor internaționale referitoare la încălcarea independenței autorității judecătorești și a împiedicării luptei împotriva corupției, generate de existența și activitatea acestei Secții.

De asemenea, și pe plan intern au fost formulate în mod repetat îngrijorări de către o parte a asociațiilor profesionale ale magistraților cu reprezentativitate semnificativă, precum și de o parte covârșitoare a magistraților din România.

În acest context, amintind că în exercitarea mandatului nostru de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii asigurăm reprezentarea colegilor magistrați, acționând în scopul garantării independenței justiției, menționăm că vom utiliza toate pârghiile de care dispunem pentru a susține amânarea discutării chestiunilor ce țin de activitatea acestei Secții, după organizarea unor dezbateri publice privind respectarea de către autoritățile române a recomandărilor organismelor internaționale.

În acest context, solicităm public urgentarea traducerii și aprobării publicării celor doua rapoarte.

Asumarea acestei poziții, întărită de neparticiparea noastră la lucrările Plenului din data de 24 iunie, este rezultatul unui proces deliberativ responsabil, subsumat necesității respectării independenței justiției, al cărei garant este Consiliul Superior al Magistraturii, exigență ce primează în raport cu exercitarea celorlalte atribuții ale acestuia.

NICOLAE-ANDREI SOLOMON, procuror, vicepreşedinte al CSM
ANDREA ANNAMARIA CHIŞ, judecător, membru al CSM
MIHAI BĂLAN, judecător, membru al CSM
BOGDAN MATEESCU, judecător, membru al CSM
CRISTIAN BAN, procuror, membru CSM
FLORIN DEAC, procuror, membru CSM
TATIANA TOADER, procuror, membru CSM

Mai multe articole despre:
sapte membri csm numirea dina florea