MENIU

Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza au ajuns în România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul MApN

Romani din Gaza

Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza au sosit duminică dimineaţă în România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.

 

 

Cetăţenii români şi membrii de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în R.A. Egipt.

O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit apoi până la Cairo.


Aeronava militară care trebuia să îi aducă la Bucureşti s-a defectat, fiind necesară trimiterea unei alte aeronave care să ducă piesa necesară remedierii problemei apărute.

MApN a precizat sâmbătă după-amiază că, din cauza faptului că echipa tehnică de la bordul aeronavei C-130 Hercules de la Cairo nu a reuşit procurarea  pe plan local a piesei de schimb pentru remedierea defecţiunii raportate, o aeronavă C-27J Spartan a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Cairo, pentru a transporta materialele necesare.

MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

„În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren”, a precizat instituţia.

Mai multe articole despre:
Romani din Gaza israel