MENIU

Cehia, reacție după ce a fost inclusă de Rusia pe lista țărilor ”neprietenoase”: Un pas către escaladarea în continuare a relațiilor cu UE

Cehia, mesaj pentru Rusia

Cehia a reacționat, vineri, la scurt timp după ce a fost inclusă de Rusia pe lista țărilor ”neprietenoase”, alături de SUA. Autoritățile de la Praga au transmis că decizia reprezintă un pas în continuare către escaladarea relațiilor cu întreaga Uniune Europeană.

Decizia Rusiei implică limitarea numărului angajaților locali la misiunea diplomatică din Moscova.

”Considerăm această acţiune a Federaţiei Ruse ca fiind un pas în continuare către escaladarea relaţiilor nu numai cu Republica Cehă, dar şi cu Uniunea Europeană şi aliaţii săi”, a transmis ministerul de Externe, potrivit Agerpres.

Reacția vine după ce Moscova a anunțat că a aprobat lista ”cu state străine care comit acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse, a cetăţenilor Federaţiei Ruse sau a persoanelor juridice ruse”. Potrivit documentului, misiunile diplomatice americane nu mai pot angaja deloc personal local, în timp ce cele cehe pot angaja maximum 19 persoane. Mai multe detalii sunt disponibile AICI. 

Mai multe articole despre:
cehia rusia lista tari neprietenoase ue