Cehia a înregistrat un record absolut de cazuri Covid-19 în 24 de ore: 15.000
Cehia a raportat, în doar 24 de ore, 15.252 de noi infectări cu Sars-Cov-2, un record absolut de la începutul pandemiei. Bilanțul epidemiei din țara cu 10,7 milioane de locuitori a ajuns la 238.323 de cazuri Covid-19 și 1.971 de decese. Din totalul pacienților testați pozitiv, 735 sunt la Terapie Intensivă.
Cehia se confruntă cu cea mai puternică creştere a cazurilor de Covid-19 din Europa raportat la numărul populaţiei. Pe fondul exploziei noilor infectări, autoritățile au reintrodus unele restricții, precum închiderea restaurantelelor, barurilor și cluburilor. Majoritatea şcolilor îşi desfășoară activitatea online, adunările publice au fost limitate la șase persoane, iar masca a devenit obligatorie și în stațiile de transport public.
Armata ridică un spital de campanie în curtea pavilionului expoziţional din Praga, cu 500 de paturi, o sală de operaţie complet echipată, o unitate de terapie intensivă, un laborator şi echipamente cu raze X.
Citește și ”Scandal în Cehia. Premierul cere demisia ministrului Sănătății după ce a încălcat măsurile anti-Covid”