MENIU

CEFERIȘTII protestează în fața Ministerului Transporturilor și amenință cu greva generală - De ce ACUZĂ guvernanții

CEFERIȘTII protestează în fața Ministerului Transporturilor - De ce sunt acuzați guvernanții

Zeci de ceferiști protestează miercuri în fața Ministerului Transporturilor. Angajații și sindicaliștii sunt nemulțumiți de salariile mici și de lipsa condițiilor mai bune și a investițiilor în infrastructura feroviară. Aceștia amenință cu greva generală dacă guvernanții și CFR nu li se rezolvă solicitările. 

Protestul este primul din seria celor organizate de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR). Sindicaliștii vor protesta miercuri și joi, apoi și săptămâna viitoare, pe 30 și 31 martie 2022 în Parcul din fața sediului Ministerului Transporturilor (Palatul CFR), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară impuse de pandemia COVID-19, în intervalul orar 10.00 -12.00. 

Sindicaliștii au ajuns să protesteze după ce încercările de a purta negocieri cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și CFR au eșuat, anunță Realitatea PLUS. Aceștia amenință cu greva generală după 1 aprilie, în cazul în care nu le vor fi acceptate revendicările.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt tergiversarea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pe anul 2022 şi întreruperea negocierilor colective, care face ca aceste negocieri să nu se finalizeze cu contract colectiv de muncă la nivelul CFR Călători valabil pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. FSTFR susține că noul contract colectiv de muncă al CFR Călători trebuie să prevadă două creşteri salariale: una cu indicele inflaţiei de la 1 aprilie 2022 şi alta de la 1 ianuarie 2023, astfel încât cele două creşteri să cumuleze o creştere salarială de 35% pentru fiecare salariat al CFR Călători, pentru a face astfel posibilă în anul 2023 aplicarea legii privind statutul personalului feroviar.

Revendicările sindicatelor de la Căile Ferate sunt: Buget pe anul 2022 la CFR Călători aprobat prin Hotărâre de Guvern; Contract colectiv de muncă pentru perioada 1 Aprilie 2022 -31 Martie 2023 care să cuprindă două creșteri salariale, din care una de 11% din Aprilie 2022 și alta de 24 % din ianuarie 2023, creșteri salariale necesare pentru a deveni aplicabilă Legea 195/2020 privind Statutul Personalului feroviar, de la 1 ianuarie 2023; Contracte de prestări servicii publice în transportul feroviar de călători pe 10 ani, respectiv pe perioada 2022-2032; Redresarea CFR Călători sub managementul lui Iosif Szenteș deoarece vrem să continue ce a început în perioada 2015-2017 când CFR Călători a fost pe profit.

Pe de altă parte, CFR Călători a anunțat că actualul Contract colectiv de muncă este valabil încă trei luni după încetarea stării de alertă, respectiv până la începutul lunii iunie și precizează că sunt prevăzute creșteri salariale. Referitor la Bugetul pe anul 2022, CFR Călători a confirmat că nu este încă aprobat, iar derularea procedurii de negociere se va realiza în termenul legal.

CFR Călători a făcut mai multe precizări după anunțul revendicărilor făcute de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România:
„Actualul CCM este valabil încă 90 de zile de la data încetării stării de alertă, Bugetul pe anul 2022 nu este încă aprobat, iar derularea procedurii de negociere se va realiza în termenul legal. De asemenea, în Proiectul de Buget pe anul 2022 aflat pe circuitul de avizare, compania a prevăzut creșteri salariale la nivelul indicelui prețurilor de consum, în conformitate cu prevederile Legii Bugetului de stat nr. 317 pe anul 2022.
În ceea ce privește propunerile legate de creșterea perioadei de derulare a contractelor de prestări de servicii publice ce sunt în atribuțiile Autorității pentru Reformă Feroviară, acestea urmează de asemenea să fie soluționate în mod echidistant.
Administrația CFR Călători se implică și îşi menţine deschiderea pentru un dialog transparent cu toţi partenerii sociali semnatari ai CCM, astfel încât să se poată găsi o cale comună de soluționare a problemelor ridicate, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a activităţii companiei pe termen lung.
Conducerea companiei este în permanență în contact cu reprezentanţii sindicatelor feroviare privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, continuarea programelor de modernizare a materialului rulant şi asigurarea unor relaţii de muncă echitabile într-un mod constructiv.
Interesul este comun în aceeaşi măsură, iar soluţiile găsite trebuie să fie soluţii de perspectivă, adică soluţii pentru siguranţa locului de muncă şi desfăşurarea activităţii în condiţii de echilibru economic", a transmis CFR Călători.