MENIU

Leguma-miracol pe care s-o consumi mai des. Te ajută să slăbești și te ferește de boli

Persoanelor care obişnuiesc să afirme că friptura de porc e cea mai bună vegetală le dau o replică avizată trei organizaţii din SUA: Asociaţia pentru diabet, Asociaţia pentru Inimă şi Societatea americană de Cancer.

Campanii de peste Ocean spun că leguminoasele sunt alimente-cheie pentru prevenirea bolilor. Doza recomandată este de 3 porţii pe saptamana, de mărimea unei jumătăţi de ceşti de cafea. Iar una dintre legumele cele mai valoroase în cadrul tuturor dietelor care urmăresc restabilirea echilibrului nutriţional este fasolea neagră. Nu numai americanii se declară cuceriţi de ea.

 

În Brazilia, care alături de India cultivă cantităţi impresionante de fasole neagră, această legumă deţine un etaj întreg în piramida alimentară a ţării, autorităţile recomandând să fie consumată cel puţin o porţie pe zi. Şi au şi motive. O ceasca de fasole neagră fiartă, adică 172 de grame, are un indice glicemic foarte scazut şi 227 calorii. Vorbim totodata de cantitati impresionante de acid folic, mangan, fibre, molibden, vitamina B1, fosfor, magneziu şi fier.

O portie de fasole neagră conţine 15 de grame de fibre, jumătate din necesarul zilnic, și 15 grame de proteine, cam cât 50 de grame de carne de pui. Combinaţia de proteine şi fibre este unică, are un rol semnificativ pentru sănătatea tractului digestiv, reglarea nivelului de zahăr din sânge și sistemul cardiovascular. Fiecare dintre aceste zone de beneficiu au la bază studii avansate.

În ceea ce priveste sistemul digestiv, combinaţia fibre-proteine permite alimentelor să se deplaseze din stomac spre intestinul subtire cu o viteză optimă pentru a menţine balanţa chimică şi a ajuta populaţiile benefice de microorganisme. Mulţi cred despre fasole că generează probleme alimentare în tractul digestiv din cauza producerii gazelor. Cercetările recente au arătat că, de fapt, fasole neagră ajută colonul să le reducă, fiind mai eficientă decât lintea sau năutul.

Ea ajută bacteriile să producă acid butiric, substanţa care ajută la păstrarea unui tract digestiv sănătos. Mai mult decât atât, există studii care asociază riscul scăzut de colon cu consumul de fasole neagră, adică exact pe dos faţă de carne. Mergem mai departe: reglarea balanţei glicemice este bazată pe combinaţia unică de fibre - proteine din fasolea neagră.

Dacă absorbţia zahărului este prea rapidă, o încetinesc, dacă este prea lentă, o accelerează. Iar în ceea ce priveşte beneficiile cardiovasculare este suficient să spunem atât: reduce colesterolul, ceea ce inseamna risc scazut de boli coronariene şi infarct. Descoperiţi, aşadar, fasolea neagră, veţi fi sănătoşi!

Mai multe articole despre:
fasole Alexandra Pacuraru fresh refresh