MENIU

Cea mai puternică rugăciune care se spune la necazuri

Cea mai puternică rugăciune care se spune la necazuri

Viața fiecăruia dintre noi este presărată cu suișuri și coborâșuri, unele mai line, altele mai abrupte. Adesea, atunci când necazurile ne copleșesc, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu și ne agățăm până și de cele mai firave speranțe.

În astfel de momente, de mare ajutor ne sunt rugăciunile. În cele ce urmează, vom reda o rugăciune puternică ce se spune atunci când ai supărări și care, rostită cu credință și cu speranță în suflet, îți aduce alinarea, te întărește și te ajută să vezi lucrurile într-o altă lumină. Iată rugăciunea care se spune la necazuri, conform site-ului crestinortodox.ro:

„Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea și ape intrat-au până la sufletul meu, dar întru Tine este toată nădejdea mea. Tu cunoști pricina răului ce mă bântuie. La Tine, perii capului meu sunt numărați. La Tine, deci, scap și pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet și să-mi ajuți a birui toate ispitele ce mă învăluie – că Tu ești întărirea, scăparea și izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.”

Mai multe articole despre:
Dumnezeu rugăciune necazuri