Cea mai mare schimbare prin care vor trece oamenii va fi ca o evoluție creată în laborator
Progresul rapid al tehnologiei și al științei îi va ajuta pe oameni să preia controlul asupra propriei evoluții. Cu alte cuvinte, oamenii modificați genetic sunt la un pas de a deveni realitate.
Poate că ideea de oameni modificați genetic sună mai mult ca un scenariu demn de filmele SF, autorul Daniel Suarez pare să creadă exact contrariul. Mai exact, el și-a imaginat bazându-se pe cercetările și pe progresul actual, un caz fantastic în care un agent secret este injectat cu o substanță care îi transformă structura genetică, astfel încât devine un criminal. Cum ar fi?
Deși am putea crede că este ceva care ar pune în primejdie viața așa cum o cunoaștem, organismele modificate genetic prezintă numeroase utilități. „În ceea ce privește modificarea genetică a organismului uman, riscurile nu sunt chiar atât de mari precum ne putem imagina, iar progresul tehnologic și științific ne sugerează că acest ideal nu este foarte îndepărtat", a declarat Suarez.
Cum vor arăta oamenii modificați genetici
Nu te gândi că aceștia vor avea brusc capacitatea de a arunca flăcări din ochi, așa cum face un mutant, pentru că o genetică bună nu poate depăși restricțiile pe care le impune fizica.
Mai exact, modificarea ADN-ului le va aduce oamenilor din viitor câteva abilități suplimentare, precum: o mai bună capacitate pulmonară, o mai bună rezistență la viruși, o vedere mai bună, acuitate mentală și așa mai departe. Toate aceste capacități nu te vor face un supersoldat, invincibil, ci vei fi încă expus pericolelor din mediu.
De asemenea, și Michael Bess, autorul cărții „Our Grandchildren Redesigned: Life in a Bioengineered Society", crede într-un viitor nu foarte îndepărtat în care oamenii vor trăi mai mult cu ajutorul modificărilor genetice.
„Cred că ne va îmbunătăți viața în multe feluri. Vor fi tehnologii cărora ne va fi greu să le rezistăm pentru că vor fi minunate. Ne vor ajuta să trăim mai mult, să avem un stil de viață sănătos și să ne simțim mai tineri", a declarat Bess.