MENIU

Cea mai mare captură de droguri din acest an, descoperită în mașina unui brăilean

Cea mai mare captură de droguri din acest an

La data de 01.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. 

Măsura a fost dispusă, după ce inculpații, aflați într-un autoturism, au fost opriți în trafic pe raza județului Brăila, iar la controlul efectuat a fost găsită și ridicată cantitatea de 30 kilograme drog de mare risc 3-CMC (20 de kilograme au fost disimulate în interiorul roții de rezervă a autoturismului, iar 10 sub scaunul conducătorului auto). Valoarea de piață a acestei cantității de drog de mare risc, ce urma să fie comercializată, în județele Galați și Brăila, este de aproximativ 600.000 de euro.

Precizăm că substanța 3-CMC, cu denumirea stradală CRISTAL, a fost introdusă în categoria drogurilor de mare risc printr-o modificare legislativă din martie 2023 (intrată în vigoare în luna aprilie), dată până la care era încadrată ca substanță psihoactivă.

Șoferul drogat care a ucis 2 tineri în 2 Mai a intrat în sevraj la închisoare. Doctorii supraveghetori spun că a devenit agresiv verbal

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a inculpaților.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Pe cine dau vina românii pentru tragediile de la 2 Mai și spitalul Botoșani. Rezultatele surprinzătoare ale unui sondaj

Mai multe articole despre:
droguri captura droguri politie ipj