MENIU

Cea mai dură previziune despre coronavirus: "Vaccinarea a 70% din populație nu va fi realizată niciodată" - Care e motivul

Vaccinare

Geza Molnar, fost președinte al Societății Române de Epidemiologie, crede că presiunile guvernelor lumii, pentru vaccinarea anti-COVID-19, sunt în zadar, pentru că ținta de 70% nu va fi atinsă. De asemenea, expertul în epidemiologie crede că acțiunile pro-vaccinare sunt lipsite de etică.

„(…) COVID-19 este o boală care are o mortalitate aparentă în întreaga lume de 3,2. Și spun aparentă pentru că nu se cunoaște în mod real câte infecții au existat și se calculează la numărul de infecții cunoscute. Pornind de la acest lucru, vaccinarea a 70% din populația globului nu va fi realizată niciodată.

În schimb, călărirea, ca să spun așa, neacademic, pe populație și impunerea cu diferite reglementări absolut neconstituționale, neetice și imorale, fără nicio discuție pune problema unei dictaturi”, a declarat profesorul Molnar, în cadrul dezbaterii Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept.

Epidemiologul atenționează că cu privire la faptul că în prezent, vaccinarea se face pe „repede, înainte”, fără a respecta protocoalele medicale.

„Nu sunt antivaccinist, dar în schimb sunt adeptul vaccinării corecte, pe bază de indicație și recomandare medicală personalizată și cu acceptarea informată a persoanei supuse acestui act medical. Noi, în România, la ora actuală, am scos practic vaccinarea din sfera medicală, completamente.

Nici măcar cele 15 minute sub observație nu se mai îndeplinesc, și vorbim aici de vaccinările cu caravanele, în autoturisme. Nu spun să nu vă vaccinați. Cine dorește să o facă. Dar aș vaccina, dacă aș fi vaccinatorul dvs, așa încât să vă cunosc sub aspectul vieții, al patologiei dvs., al comportamentului dvs, al mobilității dvs sociale și să am posibilitatea să vă zic dacă trebuie să vă vaccinați cu ARN mesager, sau cu vehiculantul adenoviral sau cu vaccinul corpuscular inactivat, care se întinde pe mai multe paliere de răspuns imunologic antiviral”, a declarat fostul președinte al Societății Române de Epidemiologie.

Mai multe articole despre:
geza molnar epidemiolog coronavirus vaccin