MENIU

Cea mai cool tendință în modă: șosete purtate cu sandale. Ai purta așa ceva?

Până nu demult, asocierea dintre sandale şi pantofii purtaţi cu şosete era considerată o greşeală de stil incredibilă. Dar după ce această combinaţie a fost purtată cu succes de către Rihanna, vedetele au început să adopte cu încredere noua tendinţă.

În această primăvară se poartă sandale cu şosete, dar pentru a nu te faci de râs trebuie să ţii cont de anumite aspecte. Acest lucru pare destul de complicat, însă poate deveni foarte simplu dacă găseşti o sursă bună de inspiraţie.

Sigur, este nevoie de un pic de gust şi de multă cretivitate, dar o dată făcut pasul, ceea ce era considerat până acum o greşeală monumentală în modă poate deveni un element original care să-ţi pună în valoare personalitatea şi atitudinea îndrăzneaţă.

Până însă să reuşiţi combinaţii fericite, aminţiti-vă ca alegerile voastre să se îndrepte spre şosetele subţiri, iar ciorapii sport nu sunt niciodată o opţiune pentru sandalele sau pantofii cu toc. Cheia pentru a realiza un outfit perfect constă în a găsi combinaţia reuşită de culori între cele două elemente şi restul ţinutei.

Acest trend nu este unul nou, ci doar o reinterpretare a modei din anii ’50. Astfel, şosetele purtate cu sandale au revenit de câţiva ani, la început timid, apoi din ce în ce mai frecvent, la prezentările colecţiilor de primăvară ale Burberry, Christian Dior sau Prada.

sursa

Mai multe articole despre:
modă Rihanna șosete cu sandale