Cea mai bună veste! Iată când vor fi ridicate vizele pentru SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, susţine că vizele pentru români în Statele Unite vor fi ridicate în unul doi ani, în acest sens existând un grup de lucru al MAE pentru punerea în aplicare a unei Declaraţii comune a SUA şi UE privind programul de implementare a ridicării vizelor.
El a precizat că există mai multe grupe de lucru pe Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu SUA.
"Cea de-a treia temă importantă la care lucrăm e ridicarea vizelor pentru români pentru Statele Unite. Am avut două întâlniri de lucru cu experţii americani. Am avut o întâlnire în trei în aprilie la Bruxelles - Comisia Europeană, România şi Statele Unite - şi lucrăm în continuare la punerea în aplicare a unei Declaraţii comune care a fost adoptată de SUA şi UE privind programul de implementare a ridicării vizelor pentru cele cinci ţări, printre care şi România, care nu beneficiază de acest regim.
Este un orizont de timp de unul doi ani", a spus Meleşcanu vineri seară, la o televiziune, potrivit Agerpres.
Ministrul Afacerilor externe a subliniat că vizita preşedintelui Iohannis în SUA a fost un moment foarte clar de punere a României pe harta politică a SUA.
"Vizita preşedintelui în sine a fost un moment foarte clar de punere a României pe harta politică a SUA. Este primul preşedinte din zona Europei Centrale şi de Est care face o asemenea vizită. Aş vrea să subliniez că (...) în conferinţa de presă preşedintele Trump a reiterat foarte clar şi deschis faptul că Statele Unite vor respecta prevederile art 5 al Tratatului de la Washington al NATO şi vor oferi clauza de solidaritate cu orice ţară care care va fi atacată. Sigur că acest moment a fost un moment de referinţă. Ceea ce facem noi acum este o activitate poate mult mai puţin spectaculoasă. Avem mai multe grupe de lucru pe Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu SUA care vor pregăti o altă Declaraţie şi o altă treaptă în cadrul relaţiei României cu Statele Unite", a punctat şeful diplomaţiei.
Meleşcanu a mai menţionat că reprezentanţi ai mai multor companii americane vor fi prezenţi în toamna acestui an la Bucureşti.
"Sunt probleme de ordin economic care o au o importanţă foarte mare şi am pregătit pentru toamna acestui an probabil cea mai mare misiune economică americană care a fost probabil în zona noastră - peste 120 de companii americane (...) care vor avea aici la Bucureşti posibilitatea să intre în contact direct cu companiile româneşti. Lucrăm, de asemenea, foarte serios şi pe probleme de securitate şi apărare unde relaţia este foarte bună şi a constituit de fapt punctul forte al parteneriatului strategic pe care noi am dorit să îl extindem şi spre domeniul economic, tehnico-ştiinţific şi domeniul inovaţiei", a mai adăugat Meleşcanu.