MENIU

Ce vor protestatarii anti-Covid. Pompiliu Diplan, lider al manifestanților: ”Masca este o regulă antinațională!”

Pompiliu Diplan, fost coleg cu Liviu Dragnea. Foto: captură YouTube

Pompiliu Diplan, liderul grupului Starea de Libertate, a explicat marți seară, la Realitatea Plus, care sunt revendicările protestatarilor care ies în stradă nemulțumiți de noile restricții impuse de autorități. 

Diplan a intrat în direct din mijlocul protestatarilor și nu purta mască, susținând că este o regulă ”antirațională și antinațională”. 

”Este o regulă care perpetuează o minciună și un absurd. Păcat că fac și copiii, îi învățăm prost”, a adăugat acesta.

Întrebat ce solicitări au protestatarii anti-Covid, liderul grupului Starea de Libertate a răspuns: ”Vrem să terminăm cu minciuna pandemiei și starea de alertă care este neconstituțională. Vaccinarea este un potențial genocid. Vrem să se termine cu testele PCR, care sunt o fraudă științifică. Vrem să restabilim normalitatea”.

VIDEO + FOTO Noi proteste anti-restricții în Capitală. UPDATE: Protestatari au pornit în marș către Palatul Cotroceni

Despre vaccinarea anti-Covid, acesta a susținut că ”este obligatorie de facto”, amintind despre discuția privind introducerea certificatului de imunizare, care ”ne va încălca dreptul la călătorie.”

În privința zecilor de mii de decese cauzate de Covid-19, Diplan a spus că nu se consideră vinovat pentru că cifrele prezentate de autorități sunt umflate.