MENIU

Ce vor primi elevii din 2017 prin "Programul pentru școli"! Bugetul alocat, 17 milioane de euro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR) anunță că, începând cu anul școlar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe și de distribuire a laptelui în școli vor fi unificate într-un singur program cu finanțare europeană, denumit generic „Programul pentru școli”.

Potrivit sursei citate, „Programul pentru școli” este un program cu precădere educativ, menit să-i familiarizeze pe copii cu un stil de viaţă sănătos şi să-i apropie de mediul rural ca sursă a produselor pe care le consumă. Acest program are la bază două componente: distribuţia propriu-zisă a produselor şi măsurile educative care o însoţesc, apreciindu-se că simpla distribuţie nu poate asigura îndeplinirea obiectivelor.

“Beneficiind de finanţare europeană din Fondul European de Garantare Agricolă al Politicii Agricole Comune, „Programul pentru şcoli” încurajează, de asemenea, achiziţiile locale sau regionale, lanţul scurt de aprovizionare, având la dispoziţie fonduri europene în valoare de 6.866.848 euro pentru schema de fructe şi legume şi 10.399.594 euro pentru schema de lapte şi produse lactate. Până la 15% din aceste fonduri pot fi alocate pentru implementarea diferitelor măsuri educative de însoţire, precum vizite la ferme, la târguri şi expoziţii agricole, organizarea de concursuri tematice, ateliere de gătit şi de degustare etc.”, se arată într-un comunicat al MADR.

Astfel, pentru distribuţia regulată, Ministerul Sănătăţii recomandă fructe şi legume autohtone de sezon în stare proaspătă care să fie distribuite cât mai aproape de recoltare, cu o perioadă de păstrare medie şi lungă, astfel încât la momentul distribuirii să corespundă calitativ consumului: mere, pere, struguri, prune, piersici sau nectarine; morcovi, ardei graşi, castraveţi.

În privinţa laptelui şi produselor lactate distribuite regulat, recomandarea Ministerului Sănătăţii constă într-o porţie de 200 ml de lapte tratat termin, UHT sau pasteurizat sau produse lactate fermentate (iaurt, lapte acru, lapte covăsit, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite) fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, de fructe sau de cacao.

La propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii a agreat degustarea ocazională a mierii într-o cantitate de 1-3 grame per kilogram/corp, în cadrul măsurilor educative.

„Programului pentru şcoli” se adresează preşcolarilor din grădiniţele de stat şi particulare cu program normal de 4 ore şi elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular.

 

Mai multe articole despre:
Ministerul Agriculturii legume fructe Scolari