MENIU

Ce vine după pandemia de coronavirus, în 2022 - Semnal de alarmă al unui medic român

Ce vine după pandemia de coronavirus, în 2022 - Semnal de alarmă al unui medic român

Medicul gălățean Alexandru Nechifor anunță că este într-adevăr posibil ca 2022 să însemne finalul pandemiei de coronavirus, însă urmările vor fi majore. Specialiștii estimează că în cel mai fericit scenariu pandemia de COVID 19 își va pierde din intensitate în acest an, în pofida apariției variantei supermutante Omicron.

Alexandru Nechifor, medic la Spitalul Județean Galați și prorector al Universității Dunărea de Jos din Galați, anunță că este posibil ca în 2022 să marcheze sfârșitul pandemiei de coronavirus.

„Din datele pe care le avem până acum despre varianta Omicron a SARS-CoV-2 înțelegem că este mult mai contagioasă, adică se răspândește mult mai repede ca variantele anterioare (Delta, Alpha). Totuși, se pare că simptomatologia este mai ușoară și că variantele grave sunt rare. Toate aceste aspecte sunt într-o continuă dinamică, se pot schimbă radical. Dar sper ca anul 2022 să însemne sfârșitul acestei pandemii”, a spus medicul Alexandru Nechifor, scrie realitateadegalati.net. 

„Cel mai optimist scenariu se referă la sfârșitul pandemiei, deși aceasta a lăsat urme extrem de adânci în sănătatea populației, fie că vorbim de Long COVID, fie că discutăm despre extrem de multe afecțiuni neglijate în ultimii doi ani.

Acest virus a lăsat urme adânci în sănătatea populației. Toate datele pe care le avem ne arată că sindormul Long Covid ne va da de furcă în perioada următoare și, din păcate, vor fi efecte pe termen lung. Foarte îngrijorător este că afecțiunile oncologice, cardiologice, gastroenterologice au fost neglijate, astfel că în prezent și în viitor avem de luptat cu agravarea acestor boli sau chiar cu imposibilitatea tratării lor altfel decât în manieră paleativa. Este o situație de multe ori disperată ce se soldează cu decese despre care aproape nimeni nu discută”, este de părere medicul Alexandru Nechifor, potrivit realitateadegalati.net.

În același timp, acesta avansează și cel mai pesimist scenariu, care este acela ca „această pandemie să continue, să apară noi variante ale virusului care să fie atât de schimbate încât vaccinul să nu mai aibă efect, sau să avem parte de începutul unei noi pandemii pentru că am realizat cam cât de vulnerabili suntem”.

„Lumea așa cum o știam noi înainte de pandemie nu va mai fi niciodată la fel. Implicațiile sunt majore, atât la nivel economic, social, cât și cultural”, a adăugat medicul, care avertizează în legătură cu pericolul care urmează: creșterea și mai mult a rezistenței bacteriilor la antibiotice după pandemie.

„Acum suntem în situația gravă de a discuta despre rezistență anumitor bacterii la absolut toate antibioticelor pe care le avem la dispoziție. Este o situație extrem de gravă și aceasta ar putea reprezenta începutul unei noi probleme mondiale”, a mai spus Alexandru Nechifor.

Citește continuarea pe realitateadegalati.net.