Ce va face Regele Mihai în noapte de ÎNVIERE. Gest în premieră al Familiei Regale
PAŞTE 2016. Noapte de Înviere. În acest an, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu vor lua parte la slujba din Noaptea de Înviere de la Episcopia Ortodoxă Română din Stockholm, în mijlocul comunității românești. Slujba va fi oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Macarie al Europei de Nord. Apoi, Altețele Lor Regale vor participa la slujba celei de a doua zi de Paști și se vor întâlni cu membrii comunității românești din Suedia.
PAŞTE 2016. Noapte de Înviere. Este pentru prima oară când Familia Regală a României alege să fie alături, în Noaptea Învierii Domnului, de românii din nordul Europei.
În ultimele două decenii, Familia Regală a participat la slujbe ale sărbătorilor de Paști în arhiepiscopii istorice, precum cele de la Iași, Cluj, Chișinău (anul trecut), Craiova, Timișoara, Alba Iulia sau Galați, precum și în nou-create episcopii asemeni celor din Giurgiu, Madrid (fotografia de dedesubt) sau Deva.
Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana vor primi Lumina Sfântă la reședința privată din Elveția.
Alteța Sa Regală Principesa Maria va lua parte la slujba din Noaptea de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența Înalt Preasfinției Sale Andrei, Mitropolitul Clujului.
Ceilalți membri ai Familiei Regale vor petrece sfintele sărbători de Paște în orașele în care locuiesc.