Ce va face Regele Mihai de ziua lui. Anunțul este oficial
Regele Mihai își va sărbători ziua de naștere (25 octombrie) în cadru privat, la reședința din Elveția.
"Miercuri, 25 octombrie 2017, Majestatea Sa va fi sărbătorită de Familia Regală la împlinirea vârstei de 96 de ani. Regele Mihai va aniversa ziua de naștere în cadru privat, la reședința din Elveția, alături de Principesa Sofia. Majestatea Sa se află în continuare sub atenta supraveghere a personalului medical de diverse specialități, precum și în prezența unor membri ai Casei Majestății Sale, detașați în Elveția, și a două maici ortodoxe", se arată pe site-ul româniaregală.ro.
În numele Majestății Sale Regelui Mihai I, principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va decora, în Sala Tronului a Palatului Regal din București, miercuri, la ora 17,00, o serie de personalități și colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui din țara noastră și de peste hotare. Alături de Principesa Moștenitoare se vor afla Principele Radu și Principesa Maria.
"De asemenea, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale Regelui, în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, în aceeași seară, începând cu ora 19,00, cea de-a zece ediție a concertului anual de binefacere organizat de Fundația Principesa Margareta a României. Accesul presei este permis în baza acreditării prealabile", precizează comunicatul.
Concertul va fi oferit de violonistul Remus Azoiței, pianista Alexandra Dăriescu și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.
Fondurile obținute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundația oferă burse de studiu tinerilor artiști aflați în situații materiale dificile. Anul acesta, Fundația Principesa Margareta a României aniversează zece ani dedicați tinerelor talente, trei sute de burse oferite și peste 1,2 milioane de euro investiți în viitorul cultural al României.