MENIU

Planul lui Dragnea după refuzul lui Iohannis. Liderii PSD se reunesc în şedinţa CExN, la ora 16.00

Sedinta PSD

Liderii PSD se întrunesc miercuri, de la ora 16.00, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional pentru a decide ce poziţie va adopta partidul după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh. Potrivit unor surse din partid, se va face o nouă propunere de premier, iar dacă şi aceasta va fi respinsă de preşedinte, se va lua în cacul suspendarea din funcţie.

Liderii PSD se întrunesc miercuri, de la ora 16, în cadrul şedinţei Comitetul Executiv Naţional pentru a decide ce nominalizare vor face pentru funcţia de prim-ministru şi ce poziţe va adopta partidul după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh.

Liviu Dragnea a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că până miercuri seară, cel târziu joi, va lua o decizie ca urmare a respingerii de către preşedintele Iohannis a nominalizării lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier.

Preşedintele PSD a susţinut că vrea să "cumpănească foarte bine" pentru că nu este o decizie uşoară.

"Împreună cu colegii mei am analizat în ultimele ore care ar fi resorturile care ar fi putut sta în spatele acestei decizii a preşedintelui. Nu am reuşit să găsim niciun motiv constituţional şi nici alt motiv care să ţină de alte elemente şi părerea noastră este că, de fapt, acest om vrea să declanşeze o criză politică în România", a precizat Liviu Dragnea.

Acesta a susţinut că, după ce s-a consultat cu colegii săi, a decis că va lua o decizie miercuri, cel mai târziu joi.

Liderii PSD au discutat şi marţi noaptea, potrivit unor surse citate de News.ro, despre o nouă propunere pentru postul de premier. Liderii social-democraţi iau în calcul o nouă variantă de premier, aceştia urmând să decidă miercuri ce nominalizare vor face şi ce strategie vor adopta în perioada următoare.

Potrivit surselor citate, social-democraţii au discutat în cursul nopţii pentru a merge cu o nouă propunere de premier la Cotroceni, urmând ca mâine să discute şi cu copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Am urmărit ca şi dumneavoastră cu stupefacţie, pot spune, anunţul preşedintelui Iohannis. Împreună cu colegii mei am analizat, am încercat să găsim resorturile cinstite sau constituţionale care ar fi putut stă în spatele acestei decizii", a spus Liviu Dragnea. 

"Nu am reuşit să găsim niciun motiv constituţional, nici alt motiv care să ţină de alte elemente, riscuri eventual, şi părerea noastră e că acest om de fapt vrea să declanşeze o criză politică în România", a mai spus preşedintele PSD.

Acesta a mai spus că preşedintele României nu ar fi sunat-o pe Sevil Shhaideh, înainte de a anunţa decizia. "A sunat-o înainte de Crăciun şi a spus că o să o numească. I-a dat câteva teme", a mai spus acesta.

"Am sperat că domnul Iohannis şi oamenii şi instituţiile cu care se consulta au înţeles că oamenii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor. Înţeleg că domnul Iohannis nu vrea să respecte votul din 11 decembrie, nu vrea să dea guvernul acestei majorităţi", a continuat Dragnea.

"Sunt aproape sigur că şi dumnealui şi ceilalţi acoliţi sunt speriaţi de două lucruri. Posibilitatea ca programul de guvernare votat de români să fie pus în practică şi românii să înceapă să trăiască mult mai bine, ceea ce se pare că îl deranjează . Şi de faptul că a înţeles că noi nu vrem să mai perpetuăm un sistem ocult şi toxic pentru România. Este o decizie în dispreţ total faţă de noi, faţă de cei care au votat, fără niciun fel de explicaţie. Pentru noi nu a avut nicio semnificaţia toată campania securistoidă generată de aparatul de propagandă tradiţional. Domnul preşedinte Iohannis a semnat numirea doamnei Shhaideh în funcţia de ministru şi putea să refuze. Nu cred că de anul trecut poana azi au apărut motive care să îi dea posibilitatea să refuze propunerea", a detaliat preşedintele PSD.

Acesta a mai spus că a discutat cu Căliun Popescu Tăriceanu şi cu colegii săi de partid şi mâine sau cel târziu miercuri seara o să anunţe o decizie.