MENIU

Ce trebuie să știi dacă ai nevoie de un implant dentar?

Să nu te sperii dacă ai fost la dentist și tocmai ai aflat că ai nevoie de un implant dentar. De un astfel de tratament pot beneficia cu succes persoane de diferite vârste și, pentru înlocuirea dinților pierduți, ele reprezintă cea mai simplă și sigură metodă pentru cei care vor să-și recupereze frumusețea zâmbetului.

Pe scurt, un implant dentar este de fapt un dinte artificial care se fixează în maxilar sau în mandibulă, în locul unui dinte natural care lipsește. El este format dintr-un șurub fabricat din titan - implantul propriu-zis, pe care se fixează o coroana dentara din material ceramic sau din zirconiu.

Pe lângă faptul că arată foarte natural,implanturile dentare oferă multiple avantaje beneficiarilor lor. În primul rând, din punct de vedere al sănătății, implanturile dentare împiedică dinții naturali din vecinătatea dintelui lipsă se migreze și să se deterioreze, oferind un suport sporit spre diferență de o proteză dentară. Implanturile dentare te ajută și să nu pierzi masă osoasă deoarece, în lipsa unui dinte natural, sau artificial așa cum este cazul implanturilor dentare, oasele se atrofiază.

De asemenea, un implant dentar se simte mult mai confortabil decât alte metode de înlocuire a dinților pierduți. Dacă tratamentul a fost efectuat de un medic dentist cu experiență în acest domeniu, atunci implantul dentar nu se simte cu nimic diferit față de un dinte natural, permițându-ți să te hrănești corespunzător, dar și să pronunți fiecare cuvânt într-un mod corect.

Nu în ultimul rând, implanturile dentare sunt și foarte simplu de întreținut. Nu ai nevoie de soluții speciale pentru a curăța un implant dentar, ci doar de pastă de dinți, apă dentară și o periuță, exact așa cum procedezi și în cazul dinților naturali. Doar că, spre diferență de dinții naturali, implanturile dentare nu se cariază și sunt extrem de durabile dacă le îngrijești corespunzător.

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de toate avantajele unui implant dentar?

Înainte de a-ți face planuri de investiție pentru un implant dentar, trebuie să vezi mai întâi dacă un astfel de tratament ți se potrivește sau nu. Bineînțeles, nu poți face acest lucru pe cont propriu, ci doar apelând la un cabinet stomatologic profesional. Dacă vrei un implant dentar București de exemplu, poți merge cu toată încrede la Dr. Aristide.

Acolo, pe baza unor analize medicale speciale medicul dentist își va da seama dacă suferi de diabet sau osteoporoză ori alte afecțiuni care pot periclita succesul unui implant dentar, sau dacă ai suficientă masă dentară pentru ca implantul să stea bine fixat. Iar dacă primești undă verde, vei trece apoi prin câteva etape de bază în ceea ce privește tratamentul cu implanturi dentare.

Dacă ai beneficiat în prealabil de o extracție dentară și locul tratat s-a vindecat, atunci medicul dentist va insera implantul în os și îl va acoperi cu un șurub. În cazul în care s-a dovedit că nu ai suficientă masă osoasă pentru ca noul tău implant să stea bine fixat, acest pas este precedat de o operație foarte simplă de adiție osoasă.

În cea de-a doua etapă esențială unui tratament cu implanturi dentare, se descoperă implantul care ulterior a fost acoperit de gingie și se montează un bont de vindecare. Apoi se realizează o coroană dentară adaptată danturii tale și când aceasta este gata, ea se atașează implantului prin înșurubare.

Ultima etapă constă în etapa de vindecare, etapă în care pot apărea mici umflături și chiar o eventuală durere. Dar totul este firesc și natural și dacă respecți sfaturile oferite de medicul care te-a tratat, te vindeci în cel mai rapid mod cu putință. În etapa de vindecare s-ar putea să ți se propună o dietă specială, formată din alimente moi, consumate la o temperatură optimă.

Și în final, după vindecare, nu-ți mai rămâne decât să urmezi o igienă orală bună și să nu neglijezi vizitele de control la stomatolog. Procedând astfel, ai toate șansele de a te bucura de implantul tău dentar și implicit de un zâmbet frumos și sănătos până la adânci bătrâneți.

Mai multe articole despre:
implant dentar implant implant stomatologic