MENIU

Ce trebuie să faci dacă vrei să trăieşti mai mult cu şapte ani. "Este foarte relevant"

Cercetătorii germani de la Saarland University au realizat un studiu potrivit căruia 25 de minute de mers pe jos zilnic pot să prelungească speranţa de viaţă cu şapte ani.

Doar 25 de minute de mers energic pe zi te pot face să trăieşti mai mult cu şapte ani. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii germani de la Saarland University şi prezentat la congresul Societăţii Europene de Cardiologie.

Prof. Sanjay Sharma a explicat că, în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, exerciţiile fizice moderate reduc la jumătate riscul producerii unui atact de cord fatal, relatează The Guardian.

„Acest studiu este foarte relevant”, a explicat prof. Sharma.

„El sugerează că atunci când oamenii fac exerciţii în mod regulat încetines procesul de îmbătrânire. Nu vom putea nicioadă să evităm complet să îmbătrânim, dar am putea întârzia momentul în care ajungem să fim bătrâni. Am putea arăta mai tineri când avem 70 de ani şi am putea trăi până la vârsta de 90 de ani. Exerciţii îţi adaugă de la trei la şapte ani de viaţă. Te feresc de depresie şi îmbunătăţesc funcţiile cognitive”, a adăugat el.

Aşadar, recomandarea medicilor şi a cercetătorilor este ca orice persoană să meargă pe jos cel puţin 20-25 de minute pe zi, alternând uşor viteza de deplasare.

„Dacă trebuie să ajungi într-un loc aflat la 20 de minute distanţă, încearcă să mergi pe jos, dacă ai timp, nu lua autobuzul”, a mai spus prof. Sharma. „Persoanele cardiace nu ar trebui să alerge, dar potr să meargă într-un ritm mai susţinut”, a subliniat el.

Mai multe articole despre:
studiu bătrâneţe