MENIU

Ce termen de valabilitate are un recipient de plastic?

Chiar dacă sunt de plastic şi practic invincibile, cu trecerea timpului, recipientele în care ne ţinem mâncarea trebuie privite ca nişte obiecte cu termen de valabilitate limitat.

De unde ne dăm seama cât să păstrăm recipientele din plastic?

Timpul de folosire a caserolelor sau a altor cutii din plastic depinde de calitatea materialului din care sunt fabricate. Este greu totuşi să ne dăm seama care este bun şi care nu. Există, totuşi, un indiciu. Fiecare recipient are înscris pe spate un cod care arată perioada de timp în care este sigur pentru utilizare. Ideal este ca plasticul din care sunt fabricate cutiile de plastic să aibă la bază prolipropilenă, scrie Mediafax.ro. 

Polipropilena este folosită pentru că este foarte durabilă şi rezistă şi rezistă la temperaturi foarte mari, potrivit Societăţii Americane a Chimiştilor. Este considerată ca fiind sigură pentru sănătate.

Totuşi, deşi polipropilena este baza pentru plastic, în compoziţie mai intră şi alte substanţe care ajută la obţinerea diferitelor texturi şi a culorilor. Cea mai mare problemă este că noi nu avem cum să ştim care sunt aceşti aditivi pentru că niciun producător nu este obligat să menţioneze astfel de detalii pe cutii. Oricum, consumatorilor obişnuiţi le-ar fi greu să-şi dea seama dacă un anume mix de substanţe chimice este sigur sau nu pentru sănătate. Nici despre cele care nu au în compoziţie BPA şi ftalaţi despre care se ştie că sunt periculoşi nu se poate spune cu exactitate dacă prezintă sau nu riscuri pentru sănătate. Mai sunt o mulţime de alte substanţe despre care studii au arătat că pot duce la apariţia cancerului, bolilor de inimă, a afecţiunilor ficatului sau infertilitate.

Mai multe articole despre:
plastic recipient