MENIU

Ce sunt de fapt superalimentele şi cum să le consumăm?

Superalimentele sunt pudre din plante, rădăcini, frunze sau flori medicinale din medicină românească, ayurvedica sau cea chineză.

Acestea trebuie tratate că atare, adică să fie consumate cu măsură și niciodată în exces fiindcă nu beneficiem mai mult dacă adăugăm o cantitate mai mare, ba chiar putem face rău. Într-o cantitate mică se află cantități mari de minerale și alți nutrienți, care nu pot fi regăsiți în legumele și fructele proaspete din vremurile noastre. Acesta este și motivul pentru care integrăm superalimentele în alimentația noastră, fiindcă sunt bogate în nutrienți pe care nu îi regăsim în altă parte.
 
Pentru începători este de preferat să se consume 1-2 superalimente pe zi, însă variate de la zi la zi sau cel puțin cu o pauză de o zi între ele.

Începătorii pot consuma ½ linguriță și maxim 1 linguriță din orice superaliment, sau mai puțin cum ar fi cazul shilajitului sau alte pudre foarte puternice. Nu uitați că sunt plante medicinale și au putere mare. Cantitățile mai mari va pot da reacții adverse. Pe măsură ce căpătați experiență cu superalimentele și corpul se învață cu ele, puteți mări treptat până la cantitatea recomandată pe ambalaj, dar acest lucru nu e necesar.

Singurele superalimente care nu au limite de consum sunt algele marine, fiindcă pot fi considerate salată de mare și noile studii arată că poți consumă ce cantitate dorești și mai ales, ce cantitate poți, fiindcă au gust puternic de peste și nu tuturor le place acest lucru. Sfatul meu este și cu acestea să începeți treptat.
 
Mai multe detalii aici.

Mai multe articole despre:
legume fructe superalimente