MENIU

Ce spune Zelenski despre documentul MISTERIOS cu revendicările de pace pe care Kremlinul susţine că l-ar fi înmânat Kievului

Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski susține că nu a văzut şi nici nu a auzit nimic referitor la documentul cu revendicările de pace pe care Kremlinul susţine că l-ar fi înmânat Kievului.

Liderul de la Kiev a declarat, miercuri, că nu a văzut sau auzit nimic în legătură cu documentul pe care Kremlinul a precizat că l-a înmânat Ucrainei referitor la negocierile de pace dintre cele două ţări, relatează Reuters.

Afirmația lui Zelenski vine după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova aşteaptă un răspuns după ce a înmânat un document părţii ucrainene în care îşi exprimă revendicările în cadrul negocierilor de pace.

”Proiectul se află în curtea lor. Noi aşteptăm un răspuns”, a afirmat Peskov.